Pentru că mai e puţin si se termină vacanţa de vară, dedicăm români de peste hotare care ne vizitează, o melodie populară. Audiţie si vizionare plăcută!
Ca românul nu-i niciunul
Reply
O recomandare
Vin din nou cu o recomandare din blogosferă:
Satul românesc pe Enciclopedia României
Se pune la noi problema distincţiei dintre subiectul “sat” şi subiectul “comună”. Care este subiectul de abordat? Scriem un articol despre o comună formată poate din 10 sate, sau scriem 10 articole despre cele 10 sate componente? Vreau să fac câteva consideraţii pe seama acesti dileme, care este mai dificil de pătruns decât ar părea, dar nu imposibil. Teoretic, subiectul “sat” şi subiectul “comună” sunt două lucruri distincte, unul fiind localitatea propriu-zisă, delimitată într-un spaţiu, cu o populaţie proprie, cu o istorie şi caracteristici socio-culturale distincte. “Comuna” este în schimb similară “judeţului”, fiind o delimitare administrativă, o organizaţie de mai multe sate administrate în comun, în cadrul sistemului administrativ al statului român. Dar distincţia teoretică, transpusă în practică, este mult mai puţin clară. În multe cazuri, comuna a fost tratată cu mai multă importanţă decât satele componente, nu doar de către stat cât şi de intelectualitatea română. Aici există o problemă, iar premisa de la care plec este că ceea ce se percepe astăzi despre satul românesc, despre rolul lui în spaţiu şi timp, este o consecinţă directă a 50 de ani de luptă crâncenă pentru distrugerea memoriei satului românesc precum şi lichidarea lui fizică, politică de stat a României comuniste. Faptul că noi, tineri fiind, prea puţine ştim despre satele noastre, este o consecinţă a acestui fapt. Pe enciclopedie, ne confruntăm cu situaţia în care ştim despre existenţa satelor româneşti, ştim câte sunt, din ce comune fac parte, dar nu avem aproape deloc acces la informaţii despre ele. Dacă unele sate s-au impus pe plan naţional prin particularităţile lor (Cine nu cunoaşte satul Săpânţa spre exemplu, dar câţi stiu spre exemplu că satul Carani din judeţul Timis a fost infiinţat de colonişti italieni?), altele sunt necunoscute publicului larg. Mai mult, populaţia multora din sate, cu excepţia poate a bătrânilor, nu mai ştie istoria propriului lor sat, nu cunoaşte spre exemplu care este semnificaţia ruinelor din hotarul satului, pe care le-a considerat doar o adunătură de pietre, când ar trebui să ştie că sunt ruinele vreunei aşezări daco-romane. Alţii poate nu mai ştiu că în satul lor se făcea vreun fel de brânză unic poate în lume. Mai mult, câţi dintre orăşenii României, fii ai satelor, urbanizaţi împreună cu familiile lor în cartierele de blocuri, mai cunosc istoria locurilor unde s-au născut ei, părinţii sau strămoşii lor?
Bucovina Club
Azi mi s-a întâmplat ceva interesant. Voiam să îmi cumpăr niște DVD-uri de la Media Markt din Karlsruhe și mă îndreptam înspre locul din magazin unde știam că ar trebui să le țină. Deodată a început o melodie la care mi-am ciulit urechile: se auzeau niște viori și mi se părea că e muzică lăutărească. Dintr-o dată s-a clarificat misterul, pentru că au început versurile:
Foaie verde maghiran măi
Mă muncesc puică de-un an
Să fac pelinul zahar
Și pelinu-i tot amar.
Am mai ascultat un pic din melodie, pe urmă am văzut un angajat al magazinului prin preajmă și l-am întrebat dacă vând și muzică românească. Mi-a zis că nu vând, dar îmi poate arăta de pe ce album este melodia. A scos CD-ul, spre dezamăgirea mea pentru că îmi plăcea că se auzea în tot magazinul, și mi l-a arătat: Shantel- Bucovina Club o compilație cu melodii ale mai multor artiști. Melodia pe care tocmai o ascultasem, Pelin beau pelin mănânc, era a celor de la Taraful haiducilor din Clejani.
Melodia Pelin beau pelin mănânc am găsit-o și pe You Tube interpretată de Fănică Luca:
Sunt credibile elitele româneşti?
“România – mereu surprinzătoare” era numele unui program turistic derulat de Ministerul Turismului între anii 2003/2004. Dacă în urma campaniei, turiştii străini s-au lăsat surprinşi de România, nu ştiu. În schimb, ştiu cu certitudine că România mă surprinde pe mine, un român neaoş.
Pe zi ce trece aflu câte un element nou despre România şi români care mă îndreptăţeşte să spun că ţara noastră – vorba stereotipului: bogată, frumoasă, cu oameni deştepţi – este precum un puzzle, cu piese infinite, care se contrazic între ele. Rezultatul este unul singur, nu putem avea o imagine generală despre România, care să fie coerentă cu intenţiile şi acţiunile sale.
O plimbare prin New York
Am citit pe un blog german despre o familie din SUA care a dat în judecată Google, deoarece le-a fost fotografiată casa în cadrul proiectului Google street view. Probabil că mulți au auzit deja de Google Earth și poate și-au văzut și casa, grădina, mașina…
Eu am văzut azi New Yorkul: am pornit de la Ground Zero și am luat-o pe Church Street în direcția nord-vest, apoi pe Barclay street în direcția nord-vest. Aici am văzut un biciclist, oameni pe trotuar și mașini parcate. Am mers până la intersecția cu strada Broadway și am luat-o pe acolo, în direcția nord-est. Pe strada Broadway nu circula nicio mașina, probabil cei de la Google și-au ales un moment al zilei în care să nu fie circulație pe stradă. Am tot mers până mi s-a făcut calea cruci și am ajuns la Varick St / W Broadway / Leonard St. Am luat- o pe Varick St în direcția nord și m-am oprit. Pe drum am văzut oameni care traversau strada, oameni pe motociclete, oameni pe trotuare.
Se pare că ne aflăm într-un amplu proces de digitalizare a vieții despre care eu cred că se împletește cu fascinația pentru progresul științific. Dacă e bună sau rea digitalizarea nu putem ști, dar e bine să știm că se întâmplă. În timp ce noi ne vedem de treburile noastre, Google vrea să le știe pe toate.
Recomandări
Navigând prin blogosfera românească am găsit câteva articole interesante care merită citite:
Statistici bune
A venit şi rândul meu să scriu o ”poveste” (Post, în traducerea mea liberă) aşa că m-am gândit să scriu despre statisticile sitului. Nu putem să ne plângem, avem statistici bune după patru luni şi câteva zile de la înfiinţarea sitului. Google şi Yahoo ne aduc lunar mai mult de 1000 de vizitatori şi am depăşit numărul de 1000 de vizitatori unici în luna curentă, iulie. Mă întreb ce informaţii doresc să găsească cei care ne accesează, dacă sunt mulţumiţi de munca noastră de până acum la articole sau dacă doresc să ne facă sugestii. Interesant este că suntem foarte accesaţi de pe paginile blogului, ceea ce nu poate decât să ne bucure.
Din nefericire suntem destui de puţini contribuitori la site, dar din fericire suntem destul de harnici la scris. Ne rupem din timpul liber ca să mai scriem încă un articol sau măcar citim ce au mai scris ceilalţi, dacă nu avem timp sau chef de scris.
Închei aici povestea mea nu înainte de a-i felicita pe toţi participanţii la site pentru munca de până acum şi pe cei de la Flickr care au contribuit la mărirea colecţiei de imagini din România.
Fortificatia de la Cornesti
Va invitam sa vizionati urmatorul minidocumentar despre fortificatiile de la Cornesti, Timis, posibil cel mai mare sit arheologic inca necercetat, din Europa:
Reenactment sau reconstituire istorică
În fiecare zi, prinşi în măruntele obligaţii cotidiene, ne agităm de cele mai multe ori cu mult mai mult decât ar fi necesar pentru lucruri minore: să nu uit să cumpăr pâine, să nu uit să cumpăr ziarul, m-a enervat şeful, colegul sau un taximetrist care mi-a tăiat calea la semafor, e prea cald afară sau e prea frig.
De mult prea puţine ori ne gândim la cei ce au făcut posibil să fim ceea ce suntem acum, la cei ce ne-au permis ca noi, azi, să ne putem “consuma” pentru treburi mărunte. Nu vă gândiţi la inventatori, preşedinţi sau mari genii. Pe aceştia nu-i uităm. Uităm însă prea des pe cei mărunţi care au avut mai mult curaj decât preşedinţii de stat sau marile genii. Îi uităm deşi au fost şi sunt cu noi în fiecare zi, trăind în continuare prin noi şi prin ceea ce suntem noi azi şi mâine. La fel vom fi şi noi. Iar cei prea des şi pe nedrept uitaţi sunt înaintaşii, strămoşii noştri.
Dacă la vremuri de nevoie ei nu s-ar fi sacrificat, noi nu am fi fost azi ceea ce suntem, trăind în libertate. De aceea, uneori se cuvine să ne reamintim şi să nu uităm. Să nu uităm trecutul, nu din dorinţe de răzbunare, ci din respect pentru sacrificiile necondiţionate făcute de bunicii şi străbunicii noştri.
O formă de păstrare a memoriei a apărut în Vest şi din fericire a intrat şi în România, deşi la noi mai recent decât în Occident. Această formă de respect faţă de antecesori şi de păstrare a tradiţiilor este ceea ce se cheamă reenactment sau reconstituire istorică.
În cadrul acţiunilor de reenactment, participanţii încearcă să reproducă cât mai exact modul de viaţă al celor ce au trăit înaintea noastră, în diferite epoci istorice. Totul se cere să fie cât mai fidel reprodus, în conformitate cu realităţile epocii “înviate”: uniformele, armamentul, mâncarea, modul de vorbire. Nu se utilizează în timpul activităţilor de reconstituire istorică obiecte moderne (ceasuri electronice, telefoane mobile etc.) sau obiecte personale (bijuterii, verighete etc.).
Cu ajutorul unor domni din Bucureşti, de la Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I, am pus la Oradea bazele unui grup de reconstituire istorică. În acest sens, noi păstrăm tradiţiile şi memoria Regimentului 3 voluntari ardeleni Avram Iancu, care a luptat în Primul Război Mondial alături de armata română pentru eliberarea Ardealului. Reenactorii de la Bucureşti, dintre care o parte sunt şi muzeografi la MMN Regele Ferdinand I ne-au pus la dispoziţie fotografii şi documente de epocă, astfel încât în acest moment suntem în Oradea 7 reenactori, echipaţi exact aşa cum erau voluntarii ardeleni în perioada 1917-1919. Inclusiv instrucţia o facem conform regulamentelor militare de epocă, din anul 1909.
Am participat până acum la aniversarea eliberării oraşelor Beiuş şi Oradea în 19-20 aprilie, am fost invitaţi şi am participat la Zilele Muzeului Militar Naţional Regele Ferdinand I Bucureşti în 10-11 mai şi la Zilele Transmisioniştilor în aceeaşi locaţie în 12-13 iulie.
Am executat marşuri, defilări, am fost gardă de onoare la drapel şi la monumentele unor eroi, am făcut demonstraţii de luptă cu arme de foc şi cu baioneta. Toate acestea în cooperare cu colegii reenactori de la Bucureşti, care sunt oameni deosebit de inimoşi şi de sufletişti.
Avem în plan să participăm şi la alte acţiuni comemorative şi demonstrative în acest an, precum şi confecţionarea de uniforme pentru alte epoci istorice, păstrând în continuare tradiţia militară românească, cu care avem a ne mândri, putând ţine capul sus în faţa oricui.
Întreaga activitate se bazează pe voluntariat şi pe simţul respectului faţă de strămoşii noştri. Rândurile noastre sunt deschise spre a primi şi pe alţi pasionaţi de acest domeniu, prin care timpul liber se poate petrece într-un mod plăcut, alături de oameni care gândesc şi simt la fel.