Posibil una dintre cele mai mari bariere care stau in calea accesului publicului roman la informatie este limba de lemn, o adevarata plaga care afecteaza comunicarea intre romani. Cand comunicarea are loc intre interlocutori care se cunosc, ea este evident personala si pe un limbaj simplificat, de foarte multe ori derizoriu. Dar cand vine vorba despre chestiunile “serioase”, atunci logic ar fi sa se adopte un limbaj mai elevat, dar coerent, eficace. Din pacate “elevat” este un atribut cu conotatii – culmea – negative, care vine dintr-o epoca in care exprimarea era puternic limitata, cand a fi “intelectual” era un adevarat pacat social. In aceeasi epoca s-a nascut “limba de lemn”, care a devenit un adevarat stil, care ne omoara si azi, ne blocheaza comunicarea eficienta, ne indeparteaza de esenta ideilor, ne dezumanizeza intr-un fel.

Pornind de la aceste premise schitate destul de sumar, cred ca Enciclopedia Romaniei trebuie sa ia in considerare amenintarea care o paste cu fiecare nou articol: aceea de a-si pierde concentrarea si de a se lasa “dusa de val” pe panta limbajului de lemn. Caci insasi scopul Enciclopediei este sa aduca noutate si  prospetime in peisajul enciclopedic, fara sa faca rabat de la calitate, de la o documentare riguroasa. Pentru colectivul nostru destul de limitat, este o misiune destul de grea. Sa prezentam subiecte din cele mai diverse intr-un limbaj prietenos fara sa fie derizoriu, conchis, dar nu de nepatruns, captivant, dar fara sa fie exagerat, este o misiune in plus fata de cea pe care ne-am asumat-o.

Cu acest gand in minte putem sa ne imbunatatim pe noi insine, sa ne atingem scopul mai eficace, sa obtinem o comunicare eficace, sa apropiem publicul fata de proiect si nu in ultimul rand sa aducem prin proiectul nostru acel strop de prospetime atat de necesar.

(foto: Ţăran român din Caraş, de Virgil Birou, cca.1936)

Domnul Simion Meda ne-a trimis un pasaj extrem de interesant din lucrarea lui Francesco Griselini, Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei, publicată la 1780. Intr-una dintre scrisorile care compun această lucrare, Griselini face o descriere a românilor bănăţeni. Iată ce scria Griselini la acea vreme, după cum ne-a semnalat domnul Meda:

Generalului Mercy i-a fost prezentat un român din districtul Caransebeşului, pe nume ”Iancu Cuvin”, în vârstă de 172 de ani şi soţia sa, ”Sara”, de 164 de ani. Ei au fost căsătoriţi vreme de 147 de ani şi au murit în 1728. Generalul a pus să fie pictaţi şi a trimis apoi tabloul împăratului Carol al VI-lea, care l-a expus în galeria sa de pictură de la Viena.

Aş adăuga şi paragraful anterior:

Românii procreează mulţi copii şi ajung, în genere, la o vârstă foarte înaintată. Aceasta se poate observa mai cu seamă în ţinuturile de munte. Poţi întâlni familii în care trăiesc moşnegi de peste o sută de ani, înconjuraţi de fiii, nepoţii şi strănepoţii lor.

Vin din nou cu o recomandare din blogosferă:

• Tragedia românilor din Spermezeu în timpul ocupaţiei ungureşti din 1940-1944

A venit şi rândul meu să scriu o ”poveste” (Post, în traducerea mea liberă) aşa că m-am gândit să scriu despre statisticile sitului. Nu putem să ne plângem, avem statistici bune după patru luni şi câteva zile de la înfiinţarea sitului. Google şi Yahoo ne aduc lunar mai mult de 1000 de vizitatori şi am depăşit numărul de 1000 de vizitatori unici în luna curentă, iulie. Mă întreb ce informaţii doresc să găsească cei care ne accesează, dacă sunt mulţumiţi de munca noastră de până acum la articole sau dacă doresc să ne facă sugestii. Interesant este că suntem foarte accesaţi de pe paginile blogului, ceea ce nu poate decât să ne bucure.
Din nefericire suntem destui de puţini contribuitori la site, dar din fericire suntem destul de harnici la scris. Ne rupem din timpul liber ca să mai scriem încă un articol sau măcar citim ce au mai scris ceilalţi, dacă nu avem timp sau chef de scris.
Închei aici povestea mea nu înainte de a-i felicita pe toţi participanţii la site pentru munca de până acum şi pe cei de la Flickr care au contribuit la mărirea colecţiei de imagini din România.

În fiecare zi, prinşi în măruntele obligaţii cotidiene, ne agităm de cele mai multe ori cu mult mai mult decât ar fi necesar pentru lucruri minore: să nu uit să cumpăr pâine, să nu uit să cumpăr ziarul, m-a enervat şeful, colegul sau un taximetrist care mi-a tăiat calea la semafor, e prea cald afară sau e prea frig.

De mult prea puţine ori ne gândim la cei ce au făcut posibil să fim ceea ce suntem acum, la cei ce ne-au permis ca noi, azi, să ne putem “consuma” pentru treburi mărunte. Nu vă gândiţi la inventatori, preşedinţi sau mari genii. Pe aceştia nu-i uităm. Uităm însă prea des pe cei mărunţi care au avut mai mult curaj decât preşedinţii de stat sau marile genii. Îi uităm deşi au fost şi sunt cu noi în fiecare zi, trăind în continuare prin noi şi prin ceea ce suntem noi azi şi mâine. La fel vom fi şi noi. Iar cei prea des şi pe nedrept uitaţi sunt înaintaşii, strămoşii noştri.

Dacă la vremuri de nevoie ei nu s-ar fi sacrificat, noi nu am fi fost azi ceea ce suntem, trăind în libertate. De aceea, uneori se cuvine să ne reamintim şi să nu uităm. Să nu uităm trecutul, nu din dorinţe de răzbunare, ci din respect pentru sacrificiile necondiţionate făcute de bunicii şi străbunicii noştri.

O formă de păstrare a memoriei a apărut în Vest şi din fericire a intrat şi în România, deşi la noi mai recent decât în Occident. Această formă de respect faţă de antecesori şi de păstrare a tradiţiilor este ceea ce se cheamă reenactment sau reconstituire istorică.

În cadrul acţiunilor de reenactment, participanţii încearcă să reproducă cât mai exact modul de viaţă al celor ce au trăit înaintea noastră, în diferite epoci istorice. Totul se cere să fie cât mai fidel reprodus, în conformitate cu realităţile epocii “înviate”: uniformele, armamentul, mâncarea, modul de vorbire. Nu se utilizează în timpul activităţilor de reconstituire istorică obiecte moderne (ceasuri electronice, telefoane mobile etc.) sau obiecte personale (bijuterii, verighete etc.).

Cu ajutorul unor domni din Bucureşti, de la Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I, am pus la Oradea bazele unui grup de reconstituire istorică. În acest sens, noi păstrăm tradiţiile şi memoria Regimentului 3 voluntari ardeleni Avram Iancu, care a luptat în Primul Război Mondial alături de armata română pentru eliberarea Ardealului. Reenactorii de la Bucureşti, dintre care o parte sunt şi muzeografi la MMN Regele Ferdinand I ne-au pus la dispoziţie fotografii şi documente de epocă, astfel încât în acest moment suntem în Oradea 7 reenactori, echipaţi exact aşa cum erau voluntarii ardeleni în perioada 1917-1919. Inclusiv instrucţia o facem conform regulamentelor militare de epocă, din anul 1909.

Am participat până acum la aniversarea eliberării oraşelor Beiuş şi Oradea în 19-20 aprilie, am fost invitaţi şi am participat la Zilele Muzeului Militar Naţional Regele Ferdinand I Bucureşti în 10-11 mai şi la Zilele Transmisioniştilor în aceeaşi locaţie în 12-13 iulie.

Am executat marşuri, defilări, am fost gardă de onoare la drapel şi la monumentele unor eroi, am făcut demonstraţii de luptă cu arme de foc şi cu baioneta. Toate acestea în cooperare cu colegii reenactori de la Bucureşti, care sunt oameni deosebit de inimoşi şi de sufletişti.

Avem în plan să participăm şi la alte acţiuni comemorative şi demonstrative în acest an, precum şi confecţionarea de uniforme pentru alte epoci istorice, păstrând în continuare tradiţia militară românească, cu care avem a ne mândri, putând ţine capul sus în faţa oricui.

Întreaga activitate se bazează pe voluntariat şi pe simţul respectului faţă de strămoşii noştri. Rândurile noastre sunt deschise spre a primi şi pe alţi pasionaţi de acest domeniu, prin care timpul liber se poate petrece într-un mod plăcut, alături de oameni care gândesc şi simt la fel.

Dupa cum ne-a informat Bogdan Briscu – unul din ultimii veniti in echipa Enciclopedia Romaniei – in acest weekend (12 – 13 iulie) s- a sarbatorit la Bucuresti “Ziua Transmisionistilor Militari”. S-au tinut mai multe manifestari la Muzeul Militar, printre care si parada Grupurilor de Reconstituire Istorica, din care face parte si Bogdan. As fi preferat sa il las pe el sa ne povesteasca mai multe despre acest subiect, insa nu este prea familiarizat cu blogurile. Mai multe detalii si fotografii gasiti aici:
http://6dorobanti.ro/forum/

Prin amabilitatea doamnei Dorotea Momir, am primit pe disc colecţia de cărţi poştale vechi a colecţionarului şi filatelistului timişorean Gheorghe Strună. De o frumuseţe deosebită, ilustratele arată peisaje sau ipostaze inedite din localităţi bănăţene, din Bucureşti, de la expoziţia naţională din 1906, din oraşele sau din porturile româneşti. Porturile din Brăila, Galaţi, Constanţa, Mangalia, Cernavodă, Giurgiu, Călăraşi, Orşova, Baziaş, se găsesc imortalizate în colecţia pasionatului colecţionar, trecut nu demult în nefiinţă. Deosebit de interesante sunt fotografiile care înfăţişează vapoare româneşti care au făcut istoria navigaţiei române, imagini deosebit de rare şi fascinante totodată.

Mulţumim încă o dată doamnei Dorotea Momir pentru susţinere, precum şi fiicei lui Gheorghe Strună, Daniela Strună, cea care a pus la dispoziţie colecţia, cu dorinţa de a fi amintit numele celui care a fost filatelistul şi colecţionarul Gheorghe Strună.

Colectivul Enciclopedie României urează tuturor cititorilor un Paste fericit si sarbatori fericite!

Se pare că am reintrat în graţiile gigantului american, poate nici nu am fost ieşiţi din graţiile acestuia. Tocmai când ne pregăteam să dăm vina pe o conspiraţie virtuală (glumesc evident ), vine vestea bună: la căutarea după cuvintele cheie enciclopedia româniei, suntem în primele 10 rezultate întoarse.

Nu suntem “narcisişti” virtuali, dar dacă ar fi să reconstruim mesajul de acum câţiva ani dintr-o reclamă (Cine nu există în Pagini Aurii, nu există!), am putea spune: Cine nu există în google nu există.