Va invitam sa vizionati un inedit video-document realizat de Cineclub Bacau despre centrul Bacaului inainte de sistematizarea comunista. Intitulat “Strada Mare din Bacau. 1970″, videoclipul invita sa fiti “calatori intr-o lume care nu mai exista”. Vizionare placuta!

Asociaţia Predania, prin Proiectul Avdhela, îşi propune să identifice, să editeze şi să ofere operele ştiinţifice şi artistice ale patrimoniului culturii aromâne şi ale celor înrudite ei. Aceste bunuri culturale, în special cele aflate în custodia publică, vor deveni accesibile cercetătorilor şi tuturor celor interesaţi în mod gratuit.

Suţata Predania pritu proiectulu Avdhela ari tu scupo si-află, si editeadzâ şi s-dhuruseascâ operili ştiinţifiţi şi artistiţi ţi ţânu di avearea culturală armâneascâ şi tuti operili ligati di aestâ aveari. Aesti luyurii culturali şi maxusu aţeali agiumti publiţi potu s-hibâ xitâxiti fârâ paradz di tuţ xităxitorľi şi di tuţ aţeľi ţi au simferu.

Continuarea la www.proiectavdhela.ro

Asociatia Media Index si Fundatia Jakabffy Elemer au lansat site-ul Enciclopedia Virtuala Maghiara din Romania. Este vorba despre un proiect bilingv (romano-maghiar) care prezinta un set de informatii istorice, culturale si geografice referitoare la populatia maghiara din Romania.

Primul modul al enciclopediei on-line va contine prezentarea si imaginile a 150 de monumente istorice ardelene, de la Cetatea de la Oradea sau Casa „Iancu de Hunedoara” (Baia Mare), pana la Biserica evanghelica din Reghin sau Palatul Culturii din Targu Mures. In prima etapa, pe site pot fi accesate 50 de monumente istorice, prezentate prin texte (date istorice, descrierea edificiului, bibliografie selectiva) si fotografii. In toamna anului 2010 va fi lansat un nou modul, care propune prezentarea celor mai importante institutii si curente de gandire ale culturii maghiare din Transilvania.

35% din cele 29.525 de obiective ale listei oficiale a monumentelor istorice din Romania se afla in Transilvania. Dintre acestea, doar o mica parte apare in literatura accesibila marelui public. Cele 150 de articole scrise pentru aceasta enciclopedie au fost elaborate de un colectiv de specialisti ai Fundatiei de Istoria Culturii Entz Géza, coordonat de istoricul de arta Zsolt Kovacs.

Proiectul este finantat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein si Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European.

http://enciclopedie.referinte.transindex.ro/

Magazin Bibliologic Nr.4/2003 (pdf)

Invitatul Revistei M.B
(interviu cu academicianul rus de origine basarabeană S.P.Kapiţa)
- Stimate domnule academician, sunteţi descendent din viţă basarabeană. Mai ţineţi vreo legătură cu baştina strămoşească?
- Vreo legătură, e prea puţin spus. Precum vedeţi, Vă răspund în limba română, pe când dvs. m-aţi întrebat ruseşte…
- Astăzi sunteţi pus pe surprize...
- La ce vă referiţi?
- Am în vedere, mai întâi, comunicarea ce aţi prezentat-o în cadrul acestei conferinţe internaţională, prilejuită de aniversarea a 170-a a Bibliotecii de Stat a Rusiei, făcând un adevărat fureur. Şi a doua surpriză este că vorbiţi atât de bine limba noastră…
- Iată că şi dvs, când vă referiţi la această limbă, recurgeţi la exprimarea eufemistică. Academicianul Piotrovski, un mare romanist şi un foarte bun prieten al familiei noastre, a tot vorbit despre situaţia lingvistică
din Basarabia, inclusiv despre felul acesta al multor intelectuali, iscat din raţiuni de circumspecţie politică, desigur, de a ocoli numele ei cel adevărat. Dar ea este limba română şi n-ai ce-i face. Bovarismul politicienilor de la Chişinău, care poate fi numit cu un cuvânt mult mai dur, numai că nu-mi pot permite să cobor atât de jos, întreţinut, ba nu – generat de o seamă de politicieni chiar de aici, de la Moscova, este o mostră de ignoranţă agresivă. Eu nu cred că în condiţiile creşterii nivelului de instruire şi ale democratizării opacitatea obscură a acestor grupări şovine nu va fi dezamorsată definitiv. Lucrul acesta, însă,depinde de vorbitorii acestei limbi, în primul rând de intelectualii de la voi care trebuie să spună adevărul. Iar dacă „a spune adevărul” vi se pare o expresie cam bombastică, atunci ţineţi-vă de ceea ce se numeşte demnitate intelectuală. Eu, fiind departe de locurile de baştină ale străbunicilor mei, ţin la această limbă tocmai din acest sentiment de demnitate, care include, pentru un intelectual, şi datoria de a cunoaşte şi de a vorbi limba mamei care i-a dat viaţă şi l-a crescut. Dacă bunelul şi bunica erau basarabeni vorbitori de limbă română, dacă tatăl meu şi mama mea au fost la fel, chiar dacă, în virtutea situaţiei lor, nu au prea avut condiţii să se şi afirme în această limbă, cum puteam eu să fiu altfel? Mai mult chiar, deşi m-am născut şi am crescut departe de Basarabia, am mers pe urmele tatei şi mi-am luat şi eu o soţie basarabeancă, de prin părţile Sorocii, aşa încât, atunci când ne retragem în căminul nostru familial, mai vorbim şi româneşte. Am şi mers împreună, de câteva ori, când eram mai tineri, în ospeţie la părinţii şi la rudele soţiei mele.
- S-a spus astăzi, la inaugurarea conferinţei, că sunteţi unul din cei mai vechi şi mai devotaţi prieteni ai Bibliotecii de Stat a Rusiei…
- Îi datorez acestei biblioteci tot ce am reuşit să fac până acum şi ca savant, şi ca popularizator al ştiinţei. Îmi petrec aici aproape toate zilele lucrătoare. Există câteva bibliotecare deosebite, care sunt ca şi cum ale mele şi care m-au asistat în tot ce am făcut şi continuu să fac. Cu mulţi ani în urmă, o editură mi-a propus să scriu o carte despre istoria ştiinţei. Dar una deosebită, care să reflecte mişcarea vie a ideilor ştiinţifice, continuitatea lor, modul de gândire şi de căutare al savanţilor. Bibliotecara ce m-a ajutat, s-a îndrăgostit de tema mea, făcea investigaţii bibliografice de anvergură. În fiecare zi, când veneam la bibliotecă, pe masa mea din sala de lectură mă aştepta o partidă nouă de materiale şi o listă de titluri pentru ziua următoare. Când am terminat de scris lucrarea, nu-i puteam găsi un titlu care să-mi placă. L-am căutat multe zile până când o dată, uitându-mă prin lădiţile cu fişe ale bibliotecarei, am dat de un fişier în care dânsa a inclus şi a sistematizat toate titlurile ce le găsise pentru mine. Pe lădiţă era scris: „Viaţa ştiinţei” (pentru S.P.Kapiţa). Titlul mi-a plăcut nespus de mult, încât l-am preluat atât pentru acea carte, cât şi pentru ciclul de emisiuni televizate de popularizare a ştiinţei, ciclu care abia mai apoi s-a numit „Evident, neverosimil”.
- Conferinţa de astăzi a pus în discuţie rolul bibliotecilor în societatea informaţională. Ca şi în cadrul altor foruri internaţionale ale bibliotecarilor, s-a vorbit despre schimbări mari, radicale, despre o revoluţie informaţională. Dvs, însă, aţi cam dat peste cap enunţurile de acest fel…
- În abordarea acestor probleme se face tot mai mult observabilă o greşeală metodologică care îi îndepărtează pe bibliografi şi pe informaticieni de esenţa lucrurilor. Ei scot în evidenţă vectorul evoluţiei societăţii în ultimele două, trei decenii şi îl compară cu vectorii unor perioade de sute de ani. Or, la scara secolelor şi a mileniilor,ceea ce s-a întâmplat în aceste câteva decenii s-ar putea să nu constituie o orientare
vectorială. În plus, demersurile acestea nu întotdeauna pornesc de la nişte desluşiri noţionale adecvate. Se
afirmă, de exemplu, că abia acum societatea a devenit una informaţională. Este absolut incorect. Ce înseamnă, de fapt, cuvântul „informaţional”? El desemnează procesul de transmitere de informaţii de la individ la individ, de la o generaţie la alta, de la o comunitate la alta cu ajutorul limbii, limbajului (oral sau în scris). Ei bine, cercetările savanţilor arată că limba, vorbirea au apărut cu 1-1,5 mln de ani în urmă. O comunitate,
o societate nici nu s-ar fi putut constitui ca atare fără această comunicare. Societatea a fost una informaţională dintotdeauna. Ceea ce s-a schimbat cu adevărat au fost căile şi viteza de transmitere la scara globală, dar schimbările acestea nu ţin de ceea ce este esenţial în om şi în comunitatea umană.
- Vorbind despre comunicare, aţi atins una din problemele deschise ale bibliologiei – ce a apărut mai întâi: scrierea sau vorbirea? Unii bibliologi chinezi şi francezi, de pildă, vorbesc de primatul scrierii.
- Pentru a găsi răspunsul corect la această întrebare, trebuie mai întâi să vedem ce s-a întâmplat cu creierul omului: a evoluat oare el din punct de vedere al complexităţii sale ori a rămas acelaşi. Mult timp problema aceasta era abordată prin prisma evoluţionismului, care a condus la înscăunarea în ştiinţă a idealismului materialist şi chiar a unui soi de bovarism scientist. Au venit însă matematizarea ştiinţelor şi a filozofiei, tehnologizarea şi informatizarea cercetărilor care au dat nişte rezultate ce dezmint, în multe cazuri, prezenţa evoluţiei şi a progresului. Modelările matematice bazate pe datele de ultimă oră ale arheologiei, arheografiei, antropologiei ne demonstrează că creierul uman nu a evoluat. Complexitatea lui a fost dată dintr-o dată, ca un dar divin. Problema, soluţionarea căreia a necesitat o evoluţie, rezidă în posibilităţile omului de a exterioriza informaţia conţinută în creier. El a căutat mereu nişte mijloace de exteriorizare adecvate complexităţii sale cerebrale. La început au fost semnele geometrice, pentru că într-o anumită perioadă coardele vocale, aşa cum arată analiza artefactelor, nu erau suficient de dezvoltate şi, în consecinţă, nu exista încă vorbirea articulată în complexitatea ei cunoscută, omul producând doar câteva sunete specifice. De altfel, chiar evoluţia scrierii ne dovedeşte acest lucru. Or, dacă vorbirea articulată ar fi fost un dat primordial, atunci alfabetul, care a apărut în baza limbii vorbite, ar fi apărut şi el dintrodată. Aşa însă, el a apărut la o ultimă etapă, după semnele geometrice, după scrierea analitică şi după cea sintetică. Dar toate aceste evoluţii nu au atins esenţa omului, ele trebuind doar să ajungă la nivelul complexităţii acestei esenţe. Şi nu se ştie când se va întâmpla o concordanţă deplină între interiorul cerebro-psihic şi mijloacele de exteriorizare a lui.
- Toate datele acestea le-aţi expus şi demonstrat cu deosebită persuasiune în cadrul a două ediţii speciale ale emisiunii dvs „Evident, neverosimil”, pe care le-am privit fascinat.
- Cred că aţi fost nu doar fascinat, ci şi contrariat. Într-adevăr, e greu să-ţi impui o acceptare necondiţionată a datelor noi ale ştiinţei. Am primit, după emisiune, sute de scrisori, din partea multor savanţi, pedagogi, chiar de la simpli cetăţeni. Dezacordul şi dezaprobarea erau exprimate în mult mai multe răvaşe decât fascinaţia şi bucuria euristică…
- La conferinţa de astăzi aţi produs o mare senzaţie, prezentând o viziune neaşteptată asupra trecutului, prezentului şi viitorului societăţii, surpriza fiind amplificată şi de faptul că un fizician face revoluţie în sociologie…
- Cel de-al doilea aspect al surprizei nu este de fapt o surpriză, ci e vorba de continuarea unei tradiţii de familie. Tatăl meu, mai cu seamă în perioada de după decernarea premiului Nobel, a fost o prezenţă remarcabilă a vieţii publice ruse şi internaţionale. Eu nu am făcut decât să-i urmez exemplul. Împreună cu câţiva colegi savanţi din SUA şi Danemarca, am încercat să aplicăm modelarea matematică pentru a afla nu la nivelul presupoziţiilor, dar mai mult sau mai puţin exact cum a fost comunitatea umană până acum şi ce ne aşteaptă în viitor. Rezultatele ce le-am obţinut sunt revelatoare, iar concluzia principală este că schimbările despre care vorbim mereu de câteva decenii sunt insignifiante în raport cu ceea ce ne aşteaptă. Adevărata mare schimbare a societăţii abia urmează să se producă.
- Aveţi în vedere o schimbare de ordin tehnologic?
- Tehnologiile, ca şi moda sunt lucruri efemere şi nu ţin de esenţa fiinţei şi a fiinţării umane. Iar în câmpul cestora din urmă, progrese nu s-au prea înregistrat. Francis Fukuyama a demonstrat acest lucru de o manieră irefutabilă. Pe de altă parte, aşa cum arată rezultatele cercetărilor noastre, factorii decisivi în dezvoltarea comunităţii umane au fost, atât în epocile preistorice cât şi în timpurile istorice, nu economia, nu munca, ci spiritualitatea şi informaţia, cultura în sensul larg al cuvântului.
- Prin urmare, concluzia lui Maltus, spre care s-au orientat şi de care s-au ghidat atâta timp politicienii şi savanţii, că problema alimentară este forţa motrice a omenirii, se dovedeşte a fi greşită?
- Categoric. Analizele noastre arată, că resursele alimentare pe globul pământesc au fost şi sunt mai mult decât suficiente. Problema stă în distribuirea acestor resurse, dar nu în deficitul lor. Afară de aceasta, explozia demografică, precum ne arată modelul matematic, a fost un fenomen temporar şi este influenţată, cât n-ar părea de paradoxal, tocmai de nivelul de cultură şi de capacitatea de receptare a informaţiei. Cât timp cultura se limita mai mult la îmbunătăţirea aspectelor de civilizaţie, s-a redus progresiv mortalitatea şi a crescut numărul populaţiei. Punctul de vârf al exploziei demografice l-au constituit anii 1950-2000. Din 2001 a început stabilizarea, iar din 2200 numărul populaţiei Terei va fi într-un regres continuu din cauza reducerii considerabile a natalităţii. Şi cât n-ar părea de paradoxal, factorul principal care determină această tendinţă este, în plină revoluţie informaţională declarată, tocmai criza informaţională. Vorba e că omul a ajuns la limita posibilităţilor sale de receptare a informaţiei. Formarea profesională durează deja până la vârsta de treizeci de ani. Dar şi după aceea, instruirea trebuie continuată, altfel nu faci faţă concurenţei. Şi atunci cum să-ţi rămână timp ca să mai şi lucrezi, să te reproduci, să transmiţi cunoştinţele acumulate către generaţia tânără? Limitele receptării au condus la un fenomen nou în ţările postindustriale: aproape la 30% din populaţie se manifestă analfabetismul funcţional (războiul din Iraq, de exemplu, a arătat că o mare parte din ostaşii americani nu posedă pe deplin armele intelectualizate).
- Apropo, cineva dintre vorbitorii de astăzi a scos pe tapet problema disproporţiei crescânde, în cadrul resurselor tehnologice noi, între preţurile la hard şi la soft , cele din urmă fiind deja de aproape douăzeci de ori mai mari. Nu este şi acest indiciu o răsfrângere indirectă a ceea ce remarcaţi dvs că se petrece în cadrul resursei umane?
- Fără doar şi poate. Dar aş ţine să fac imediat o replică vis-a-vis de sintagma „resursa umană”. Tratarea factorului uman ca resursă are şi ea partea sa de contribuţie la ceea ce se întâmplă cu omul şi cu societatea.
Se conturează două puncte ale căii parcurse până acum: de la frate al naturii, în vremurile primordiale, la resursă, în perioada contemporană. În general, modelul matematic al căii acesteia arată că s-a produs o comprimare a timpului şi a istoriei. Fiecare perioadă istorică nouă a fost de două, trei ori mai scurtă decât precedenta. Densitatea informaţională, culturală, psihologică, biologică a crescut în proporţie geometrică, presându-l pe om cu o forţă fără precedent.
- Daniel Boorstin l-a comparat pe omul de astăzi cu cambula.
- Cred că a găsit o metaforă foarte exactă.
- Aţi specificat mai sus că din anul 2200 va începe scăderea progresivă a populaţiei Terei. Probabil că momentul acela se va constitui într-un fel de linie de demarcare, de trecere la noua societate, intrată în adevărata mare schimbare la care v-aţi referit. Cum va fi acea societate?
- În primul rând, va fi radical schimbată componenţa de vârste: oamenii în etate vor fi mult mai mulţi decât cei tineri. Va fi, deci, o societate îmbătrânită, cu toate consecinţele ce decurg dintr-o astfel de stare. Se va produce o criză acută de concepţie colectivă asupra lumii şi de conştiinţă. Vor intra în declin familia şi statalitatea. În locul timpului comprimat va veni altceva.
- Se pare că primele semne a ceea ce va urma s-au şi ivit.
- Aveţi perfectă dreptate. Numai că atunci ele se vor amplifica, după mecanismul avalanşelor montane.
- Nu vor însemna oare toate acestea începutul sfârşitului?
- Dacă nu se va întâmpla nici o catastrofă cosmică, nu va dispare nici societatea. Ea va traversa, desigur, o perioadă de reabilitare, de reanimare după cele prin câte a trecut. Şi apoi îşi va reveni. Dacă, desigur, se va întoarce la natură, la spiritualitate, la cultură, lăsând aspectele tehnologice pe un plan secund, unde le este locul, aşa cum ne-a prevenit şi filosoful german Heidegger, şi marele Fukuyama.
- Care ar fi, după dvs, viitorul bibliotecilor în acest context?
- Am discutat despre aceasta de multe ori, cu biblioteconomiştii ruşi. Eu cred că biblioteconomia trebuie să-şi schimbe punctele de reper în ceea ce priveşte pronosticarea şi programarea strategică pe termen foarte lung. Limitele de receptare umană, la care m-am referit deja, impun o reorientare de la informaţie la cunoştinţe.
- E tocmai genericul conferinţei internaţionale de astăzi.
- Sunt nespus de bucuros că am reuşit să influenţez alegerea acestui generic. Din păcate, însă, în primplanul dezbaterilor au ieşit problemele tehnologice, iar nu cele socio-umane.
- Credeţi că ar trebui să renunţăm la tehnologizare?
- În nici un caz. Tehnologiile îşi vor ocupa locul ce li se cuvine. Până în 2200 va mai veni un mare val tehnologic, legat de aplicarea memoriei holografice la computere, de motoarele cu apă (cu hidrogen) şi de crearea intelectului artificial. Acesta din urmă va duce criza interioară a omului şi a societăţii la limita ultimă,încât, pe fundalul răririi populaţiei, vom vedea cu alţi ochi realitatea, o vom simţi fizic, cum ar zice Borges. Şi atunci, lăsând tehnologiile la locul lor, ne vom preocupa de creşterea părţii spirituale, culturale a fiinţei noastre, pentru a redobândi echilibrul. Chiar dacă nu vom face în mod deliberat acest lucru, îl va face instinctul de autoconservare din noi, natura care e mai înţeleaptă decât înţelepciunea însăşi.
- Aşadar, un progres eventual pentru biblioteci ar însemna trecerea de la diseminarea informaţiilor la difuzarea cunoştinţelor. Cum vedeţi dvs, ca unul care cunoaşte biblioteca din interior, înfăptuirea practică a acestei orientări?
- Înfăptuirea practică trebuie să decurgă, pe de o parte, din baza metodologică oferită de ştiinţă, de modelarea matematică în particular, iar pe de alta, din studierea publicului cititor cu instrumentele ce le oferă sociologia contemporană. Vectorii evoluţiei demografice şi antropologice trebuie să prevaleze, ca puncte de reper, asupra aspectelor tehnologice. Însă eu nu aş fi de acord cu noţiunea de progres pe care aţi utilizat-o aici. E vorba mai curând de o reîntoarcere la spiritualitate şi la cunoaştere, dar la un alt nivel de dezvoltare, desigur. Acelaşi lucru se poate spune şi despre globalizare. Or, utilizând, cu referire la circuitul informaţional, sintagma „sat global”, noi, de fapt, recunoaştem că arhetipul informaţional foarte vechi al statului e mult mai bun decât modelul la care am ajuns în secolul XX. Asta e legitatea. Universul e pulsatoriu, se contractă şi se dilată, se depărtează de punctul iniţial şi apoi revine. Omul, ca parte a acestui univers, nu poate fi o excepţie.
- Vă mulţumesc pentru interviu.
- Iar eu vă mulţumesc pentru invitaţie şi vă rog să transmiteţi cititorilor revistei „Magazin bibliologic” urările mele de fericire şi de mai bine. Mai ales cititorilor de prin părţile Sorocii, oameni despre care am nişte amintiri de neşters.
Interlocutor: Alexe Rău
Moscova, 8 aprilie 2003

Institutul de Sociologie, Academia Romana, Centrul de Geopolitica si Antropologie Vizuala, Universitatea Bucuresti, si Fundatia Pentru România va invita vineri, 15 ianuarie 2010, ora 13.00, la Conferinta Publica „PENTRU EMINESCU”, care se va desfasura la Casa Academiei Romane, Str 13 Septembrie nr.13.

Participa: Prof Dr Nae Georgescu, Prof Dr Theodor Codreanu, Prof Dr Ilie Badescu, Corneliu Basarab Vlad. Invitat special: Grigore Lese.

La 160 de ani de la nasterea Românului Absolut se relanseaza, dupa 100 de ani de la tiparire, “Omagiu lui Mihail Eminescu”, de Corneliu Botez, republicat in facsimil de Editura Semne, la 120 de ani de la asasinarea militantului pentru Romania Unita. Parteneri media: Revistele Veghea si Atitudini si ziarul Curentul.

Vedeti si http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Mihai_Eminescu

Enciclopedia României are pagină de Facebook. “Feel free to join us!”

Dragi cititori și colaboratori,

Îmi face o deosebită plăcere să vă anunț că siteul bibliotecii celei mai mari din lume ne-a așezat la loc de cinste pe pagina General Resources:Romania. Mi-aș dori ca și bibliotecile din Romania care au siteuri pe internet să ne includă în lista lor de legături externe. Încă avem nevoie de susținere din partea cât mai multor oameni pentru a putea îndeplini cu bine ceea ce ne-am propus: oferirea unei enciclopedii online la un nivel calitativ foarte bun. Tot mai multi elevi utilizează internetul ca mijloc de informare, de aceea e absolut necesar să existe siteuri care să conțină informații menite să-i ajute la propria formare și informare. În ceea ce mă privește voi încerca să scriu câteva proiecte de parteneriat cu școli gimnaziale și liceale, din dorința de a-i implica pe elevi în scrierea enciclopediei.

Explorările enciclopedice de până acum referitoare la ţara noastră, ne-au pus nu de puţine ori în faţa unor goluri enciclopedice inexplicabile în diferite domenii. Ne referim la cantitatea şi diversitatea de subiecte din fiecare domeniu, epocă sau zonă aparte. Excludem spre exemplu istoria, unde se inţelege că foarte multe rămân încă de cercetat, dar care este relativ bine acoperită în ceea ce priveşte “subiectele” (deşi vedem şi aici o concentrare în jurul istoriei politice, mai puţin în jurul celei sociale).

Rând pe rând am constatat că există sectoare unde subiectele enciclopedice sunt f.puţin acoperite, cum ar fi cel al ştiinţelor sociale, iar acolo unde ele există, sunt favorizate anumite teme faţă de altele. Una din primele explicaţii care ne vine în minte este cenzura ideologică comunistă, cu “priorităţile” ei pentru ştiinţe exacte sau literatură, ceea ce ar constitui o primă explicaţie pentru concentraţia mare de subiecte în domenii precum fizica, geografia, literatura şi absenţa altora din alte domenii.

Am considerat că explorând bibliografia anterioară perioadei comuniste, vom descoperi totuşi o expunere mai detaliată, că vom descoperi cu mai multă uşurinţă o diversitate mai mare a subiectelor enciclopedice. Dar nu a fost deloc să fie aşa. Cu mici excepţii, aceeaşi concentraţie de subiecte în anumite domenii “favorizate”, se regăseşte şi înainte de perioada comunistă (luăm spre exemplu indexul de subiecte al enciclopediilor interbelice). Acolo unde căutarea amănunţită scoate la iveală persoane, idei, lucruri sau fapte negăsite în cultura de masă, ele apar de-a dreptul exotice, dar paradoxal, nu lipsite de importanţă. Toate acestea ne fac să credem că altundeva stau cauzele acestor goluri enciclopedice.

Pentru noi fenomenul este interesant de analizat, mai ales în ipoteza că aceeaşi stare de fapt se regăseşte şi în prezent, se perpetuează, pentru că experienţa trecută ne împinge în această direcţie. Implicit Enciclopedia României ar risca să devină, fără voia ei, un alt mijloc prin care să se transmită o stare de fapt pe care nu şi-o poate explica şi pe care nici nu ştie cum s-o rezolve. Percepem totuşi o sete de schimbare, de nou, de subiecte “interesante” in dicţionarele de după 90, dar acestea suferă la rândul lor de lipsa surselor accesibile şi se pierd invariabil în aceeaşi structură deja bine cunoscută.

Fără a avea pretenţia de a fi găsit un “adevăr”, intuim că aceste goluri se datorează unor cauze de ansamblu ale culturii române – pe care nu pretindem să o putem analiza exhaustiv – dar pe care le putem bănui pornind de la constatarea de fapt a unor determinate lipsuri. Mai exact, am constatat că enciclopedismul este puternic afectat de viziunea romantică a culturii care s-a perpetuat (şi încă se mai perpetuează?) până acum, în detrimentul unei culturi “burgheze”, cu tot ce presupune ea. In cazul dicţionarelor sau enciclopediilor, unde  selecţia subiectelor este imperioasă, aceste lipsuri se văd cu atât mai dramatic. Cu alte cuvinte, ori eşti Alecsandri, ori eşti Brătianu, altfel n-ai noroc să intri în rândul subiectelor care ajung in paginile enciclopediei, pe raftul bibliotecii din casă si in fine, in cultura populară.

E adevărat că sub comunism are loc o recuperare de proporţii, dar aceasta necesită astăzi o descifrare, care nu întotdeauna este accesibilă. Vedem însa că marile lipsuri se concentrează în mai multe domenii ale ştiinţelor sociale (mă gândesc în special la economie) acolo unde – credem noi – era percepută ca dominantă “burghezia”. Este interesant de văzut că vom găsi ample tratări ale unor poeţi mediocri, prezenţi în toate dicţionarele sau enciclopediile române, dar nu vom găsi mai nimic despre, să zicem, “Banca Românească”, o instituţie de extremă importanţă care a stat la baza emancipării economice a ţării noastre. Vom citi peste tot despre “junimism”, dar nimic despre mişcarea feministă. Găsim prin dicţionare o miriadă de politicieni de toate orientările, dar mai nimic despre “burghezii” oameni de afaceri care au stat la baza economiei naţionale, cu toate realizările (sau nerealizările) lor. Gastronomia spre exemplu nu face niciodată cultură, dovadă că nicăieri într-un dicţionar-enciclopedie nu ne regăsim produsele tradiţionale, deşi azi apare tot mai clar că ele trebuie recuperate. Arhitectura e teoretică, niciodată istorică, prin urmare nu găsim decât vagi frânturi disparate despre clădirile care azi ne înconjoară. Instituţiile sunt mai totdeauna politice sau culturale, rareori îşi fac loc printre ele cele sociale. Satul românesc apare menţionat doar atunci când acolo s-a născut un mare scriitor sau politician, sau dacă a fost idealizat de vreun poet, dar niciodată nu face istorie, cu atât mai mult “cultură”. Sportul este de domeniul strict al prezentului, este oarecum “vulgar”, de aceea cultura îl ignoră aproape complet. Iar exemplele pot continua în nenumărate alte domenii. Concepţia modernă ne obligă să ne revizuim atitudinea “erudită”, “superioară”, a ceea ce înţelegem prin cultură şi să recuperăm acea latură “burgheză” sau mai bine zis “neromantică” a culturii noastre din toate timpurile.

Iniţiativa şi eforturile noastre de a construi o enciclopedie de calitate, la care să participe doar cine îşi doreşte cu adevărat, oameni reali, nu au rămas fără ecou în blogosfera românească.

Mayuma a fost cel care a publicat primul post despre noi cu titlul Enciclopedia României. Era la doar şase zile de la deschiderea siteului şi a fost o încurajare de care am avut mare nevoie şi care ne-a dat speranţa că vom face un lucru bun.

În 27 septembrie 2008 pulsul in .ro scria despre noi în postul Enciclopedia României că suntem utili prin modul în care organizăm informaţia, că scriem organizat şi că i-a plăcut să navigheze pe site folosind funcţia aleatorie.

Abaris din Miază-Noapte ne-a menţionat în postul său din 28 ianuarie 2009: Nu deznădejduiţi niciodată, orice ar fi! într-un mod foarte original pentru care îi mulţumim. Eminescu avea dreptate:

Capul unui om de talent este ca o sală iluminată, cu pereţi şi oglinzi. De afară vin ideile, într adevăr reci şi indiferente dar ce societate, ce petrecere găsesc!

Mulţumim tuturor celor care ne-au încurajat şi sperăm să nu-i dezamăgim nici pe viitor.