Monumente uitate

Vă recomandăm cu căldură să vizitaţi site-ul proiectului Monumente Uitate.

Suntem niste studenti la arhitectura – nu singurii, dar nici unii dintr-un grup prea numeros – interesati de patrimoniu. (Previzibil, cel arhitectural). Patrimoniul e un domeniu foarte vast. S-a nimerit sa cunostem mai indeaproape, din intregul acestui patrimoniu, partea pe care o reprezinta resedintele nobiliare de dincolo de Carpati. Un patrimoniu uitat. Asta inseamna ca pe marginea drumurilor nationale, in sate prin care trecem in drum spre alte locuri, sau in sate unde nu ajung decat cei ce le cauta, sau in pustiuri, sau cine mai stie unde, pot fi gasite mai mult sau mai putin in paragina, foste palate de care acum nu mai stie nimeni. Sansele nu sunt chiar mici, exista peste 500 de astfel de locatii. Gasirea lor reprezinta de cele mai multe ori o surpriza, ele nu sunt semnalate. Vizitarea lor e o aventura, putine au parte de ingrijire. Inventarierea acestor resedinte nobiliare este de fapt o redescoperire, un fel de arheologie la suprafata. Un ochi de detectiv poate recompune din detaliile ce supravietuiesc, fastul epocilor apuse, povestile din trecut: inscriptii in latina, frontoane, zabrele, bolte, vitralii, resturi de pictura, coridoare secrete.

Ne vine in minte o intrebare: daca nu am fi studenti la arhitectura, ne-ar interesa aceste palate?

Raspunsul ar putea fi da, daca ne pasioneaza pitorescul. Sau istoria. Sau arta. Sau umblatul prin tara. Sau daca ne-ar placea povestile. Sau daca am fi visat vreodata sa ne facem exploratori. Sau daca am vrea sa stim ce ascunde zarea si intinsul tarii. Sau daca am fi doar niste curiosi.

Va invitam deci, sa fiti martori la existenta acestor farame de trecut, inca prezente. Sunt peste 500 de palate – uitate. Si memoria e o forma de salvare…

Civilizaţia europeană a început la poalele Carpaţilor. Cultura Cucuteni în expoziţie la Universitatea din New York


“The New York Times”, cel mai prestigios ziar din Statele Unite ale Americii, a publicat, la data de 30 noiembrie 2009 in sectiunea Science un articol despre expoziţia “A Lost European Culture, Pulled From Obscurity”, articol semnat de John Noble Wilford.

Expozitia, deschisa publicului larg pana in data de 25 aprilie 2010, este gazduita de catre Institute for the Study of the Ancient World de la Universitatea din New York.

Expozitia gazduieste, prin altele, exponate de o valoare inestimabila apartinand culturii Cucuteni, care atesta faptul ca civilizatia a inceput la poalele Muntilor Carpati, cu mult inaintea civilizatiei grecesti sau a celei romane.

“Inaintea gloriei care a fost Grecia si Roma, inainte chiar de primele orase ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trait in valea de jos a Dunarii si la poalele Balcanilor oameni care au fost primii in arta, tehnologie si comert la mare distanta.

Timp de 1.500 de ani, incepand mai devreme de anul 5.000 I.Chr., ei au lucrat pamantul şs au construit orase, unele cu 2.000 de locuinte. Ei au fost mesteri priceputi in arta bronzului, noua tehnologie a acelui timp. In mormintele lor s-a gasit o varietate impresionanta de ornamente de cap si bijuterii pentru gat si, intr-un cimitir, au fost descoperite, ca ansamblu de aur, cele mai vechi artifacte din intreaga lume” titreaza New York Time. Puteti citi articolul din New York Times aici http://www.nytimes.com/2009/12/01/science/01arch.html
Vedeti si:
http://www.nytimes.com/slideshow/2009/11/25/science/112409_ARCH_index.html
http://www.nyu.edu/isaw/exhibitions/oldeurope/

Dan Tănasă, Napocanews

(Re)descoperindu-l pe Eminescu

Pentru majoritatea dintre noi, numele Eminescu nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este un nume atât de vehiculat încât intră mai mult la categoria celor citaţi decât a celor citiţi. Tânăra autoare Miruna Lepuş a demonstrat românilor că s-au obişunit prea mult să-l citeze – dar că nu l-au citit îndeajuns. Într-adevăr, a citi Eminescu este cu totul altceva decât a citi doar poezia sa. Pentru a-l descoperi trebuie să uităm pentru un moment de poezie şi să răsfoim miile de pagini scrise de jurnalistul Eminescu.

Autoarea ne-a demonstrat că un articol despre Eminescu scris ieri ar fi fost mult mai uşor de redactat decât unul scris astăzi. Asta pentru că, între timp, a apărut cartea sa “Despre Eminescu şi ce am învăţat descoperindu-l”. O lucrare care practic ne suspendă abordarea “clasică” a lui Eminescu în favoarea unei noi abordări, despre care, spunem cu umilinţă, mai avem multe de învăţat. Şi dacă până acum aveam doar vagi idei despre existenţa unei personalităţi mai largi şi mai cuprinzătoare sub arhicunoscutul nume “Eminescu”, acum ne vedem obligaţi să explorăm noi înşine căile de descoperire a adevăratului Eminescu, direcţii necunoscute pe care Miruna ni le indică cu claritate în cartea sa.

Trebuie să spunem că am interpelat-o pe domnişoara Lepuş pentru a-i cere sfatul cu privire la aspectele mai puţin cunoscute abordate în articolul nostru dedicat lui Eminescu. În mod cu totul surprinzător, cu toate că nu ne cunoaştem, ea s-a oferit să ne trimită un exemplar al cărţii, pentru care-i mulţumim foarte frumos. Este un gest cum rar se mai pot întâlni în zilele noastre şi care ne dă curaj şi speranţă că ceea ce facem nu este în zadar, că încă mai suntem mulţi în această ţară cărora ne pasă. Bine ar fi ca, zi de zi, tot mai mulţi să ne (re)găsim şi să facem un front comun, cel puţin împotriva nepăsării.

Pe această cale anunţăm un deziderat mai vechi de-al nostru, anume acela de a constitui o bibliotecă dedicată a proiectului. Dat fiind că este prima noastră donaţie de carte – şi încă una cu totul specială – vom pune la baza bibliotecii Enciclopediei României, opera Mirunei Lepuş. Dacă doriţi o inedită cheie de lectură a operei lui Eminescu, vă îndrumăm să porniţi de la http://mirunalepus.ro/

Wolfram Alpha a debarcat pe internet

A fost lansat motorul de căutare Wolfram Alpha, bazat pe un soft inedit, capabil sa ofere raspunsuri concrete la cautari specifice. Deocamdata el este in faza incipienta, insa rezultatele de pana acum se arata extrem de promitatoare. in special in ceea ce ne priveste, informatiile compilate de acest motor sunt foarte utile si ne scutesc de foarte mult timp.

Un exemplu pe care l-am incercat este sa comparam densitatea populatiei Romaniei si a vecinilor sai. Rezultatele au fost surprinzatoare: in doar cateva secunde ne-a oferit informatii despre densitatea fiecarei tari in parte, media densitatii, si alte date demografice. Compilarea lor manuala, folosind internetul, ar lua timp de ordinul zecilor de minute, iar pentru calcule mai complexe, chiar ore de cautari si calcule complicate. Wolfram Alpha iti ofera raspunsul in doar cateva secunde. Pe de alta parte, informatiile legate de zona noastra de interes sunt inca destul de limitate, dar credem si speram ca aceasta este doar o stare de fapt temporara, legata de evolutia fireasca a proiectului. Insa nu putem sa nu fim extrem de incantati de aceasta aparitie in onlineul mondial, care se prefigureaza a fi un enorm pas inainte pentru dezvoltarea cunostintelor umane.

Bucovina Club

Azi mi s-a întâmplat ceva interesant. Voiam să îmi cumpăr niște DVD-uri de la Media Markt din Karlsruhe și mă îndreptam înspre locul din magazin unde știam că ar trebui să le țină. Deodată a început o melodie la care mi-am ciulit urechile: se auzeau niște viori și mi se părea că e muzică lăutărească. Dintr-o dată s-a clarificat misterul, pentru că au început versurile:

Foaie verde maghiran măi

Mă muncesc puică de-un an

Să fac pelinul zahar

Și pelinu-i tot amar.

Am mai ascultat un pic din melodie, pe urmă am văzut un angajat al magazinului prin preajmă și l-am întrebat dacă vând și muzică românească. Mi-a zis că nu vând, dar îmi poate arăta de pe ce album este melodia. A scos CD-ul, spre dezamăgirea mea pentru că îmi plăcea că se auzea în tot magazinul, și mi l-a arătat: Shantel- Bucovina Club o compilație cu melodii ale mai multor artiști. Melodia pe care tocmai o ascultasem, Pelin beau pelin mănânc, era a celor de la Taraful haiducilor din Clejani.

Melodia Pelin beau pelin mănânc am găsit-o și pe You Tube interpretată de Fănică Luca:

O plimbare prin New York

Am citit pe un blog german despre o familie din SUA care a dat în judecată Google, deoarece le-a fost fotografiată casa în cadrul proiectului Google street view. Probabil că mulți au auzit deja de Google Earth și poate și-au văzut și casa, grădina, mașina…

Eu am văzut azi New Yorkul: am pornit de la Ground Zero și am luat-o pe Church Street în direcția nord-vest, apoi pe Barclay street în direcția nord-vest. Aici am văzut un biciclist, oameni pe trotuar și mașini parcate. Am mers până la intersecția cu strada Broadway și am luat-o pe acolo, în direcția nord-est. Pe strada Broadway nu circula nicio mașina, probabil cei de la Google și-au ales un moment al zilei în care să nu fie circulație pe stradă. Am tot mers până mi s-a făcut calea cruci și am ajuns la Varick St / W Broadway / Leonard St‎. Am luat- o pe Varick St în direcția nord și m-am oprit. Pe drum am văzut oameni care traversau strada, oameni pe motociclete, oameni pe trotuare.

Se pare că ne aflăm într-un amplu proces de digitalizare a vieții despre care eu cred că se împletește cu fascinația pentru progresul științific. Dacă e bună sau rea digitalizarea nu putem ști, dar e bine să știm că se întâmplă. În timp ce noi ne vedem de treburile noastre, Google vrea să le știe pe toate.