Category Archives: Atitudine

Adrian Păunescu

Posted on by
3

Sunt trist, foarte trist. Vestea dispariţiei dintre noi a lui Adrian Păunescu mi-a lăsat un gust amar în cerul gurii şi o amărăciune în suflet, greu de descris. Nu ştiu să scriu un necrolog, dar am simţit nevoia să spun ce simt. Mi se pare o datorie de onoare, o datorie morală pentru mine să scriu măcar aici câteva cuvinte în amintirea lui Adrian Păunescu. În cei 3 ani de Enciclopedia României nu am găsit câteva minute să încropesc un articol despre Adrian Păunescu … nu am găsit timp ?! Acesta este motivul pentru care nici titlul nu am dorit să-l lungesc cu cuvinte inutile şi formalităţi banale.

Singurul gând care mă linişteşte, care tinde să-mi aline durerea pe care o resimt, este că nu va trece mult timp şi Adrian Păunescu va ocupa locul pe care îl merită în cultura României, în destinul acestei ţări şi în memoria ei: poet naţional, alături de Mihai Eminescu.

Până când acest fapt va fi acceptat de toată lumea, eu declar încă de pe acum că pentru mine Adrian Păunescu este poetul naţional al României. Nu-mi pasă câţi mai cred ca mine, nu-mi pasă nici dacă o parte dintre elitele României cred altceva. Subliniez, este opinia mea: Eminescu şi Păunescu, poeţii naţionali ai României.

Mihai

Sărbători fericite!

Posted on by
1

Sărbători fericite!

Vin sărbătorile! Dar câtă lume mai ştie ce înseamnă acestea pentru români? Peste tot în mass-media ne sunt vârâte în faţă producţii comerciale, iar toţi “artiştii” mai scot un CD cu “colinde” (aceleaşi), ca să îşi umple buzunarele. E trist, pentru că aceste producţii nu mai au nicio legătură cu tradiţiile româneşti de iarnă, nici măcar cu Iisus Hristos, atât de pomenit.

Enciclopedia României a pornit din entuziasmul câtorva oameni, care la ora actuală plătesc din buzunarul lor toate facturile şi îşi sacrifică mare parte din timpul liber pentru a-i îmbogăţi conţinutul. Ne-am asumat cu bună ştiinţă misiunea de a dărui lumii întregi imaginea adevăratei Românii, fără a aştepta ceva în schimb.

Am urmărit zilele trecute o ediţie excelentă a emisiunii “Vorbe Grele”, în care era invitat Grigore Leşe, un om pentru care îmi e greu să-mi exprim admiraţia în cuvinte. În emisiune s-a vorbit despe colindele tradiţionale, precreştine, dar şi despre datoria noastră de a nu uita şi de a perpetua datinile strămoşeşti:

“Ştii cum zic oamenii? Băi Grigore, când nu vor mai colinda oamenii s-a terminat lumea. S-a gătat lumea. Repet, trebuie să ne trezim şi să vedem cum stăm.” (Grigore Leşe)

Mai multe detalii despre această ediţie extraordinară puteţi găsi pe blogul domnului Victor Ciutacu; tot acolo, legături către înregistrarea şi scriptul acesteia.

Trebuie să mai spun că astăzi, 21 decembrie 2008, la ora 19:00, este transmis în direct pe TVR Cultural “Concertul de Crăciun Grigore Leşe şi ultimii rapsozi”.

Doresc să vă ofer şi eu un cadou în acelaşi spirit, anume o compilaţie legată de obiceiul colindatului şi colinde tradiţionale româneşti, în cinci părţi. Sunt cincizeci de minute de colinde din toată ţara, de fată, de băiat, de bătrân, de doliu, de negustor, de căsătoriţi, de fereastră, la intrarea în casă, de nevastă tânără şi câte altele…

La mulţi ani, s-aveţi parte de sănătate şi gând bun în anul care vine!

Obiceiul colindatului şi colindele, partea I
Obiceiul colindatului şi colindele, partea a II-a
Obiceiul colindatului şi colindele, partea a III-a
Obiceiul colindatului şi colindele, partea a IV-a
Obiceiul colindatului şi colindele, partea a V-a

Ziua Armatei

Posted on by
4

La 25 octombrie se sărbătoreşte Ziua Armatei Române.

Grupul de reconstituire istorică de la Oradea, devenit din luna septembrie 2008 colaborator al Muzeului Militar Naţional, va desfăşura un program specific la sediului Muzeului Militar Oradea cu ocazia aniversării Zilei Armatei în acest an, pe data de 25 octombrie.

Programul va cuprinde ceremonial de ridicare a drapelului din primul război mondial, prezentare de echipament şi armament din perioada 1916-1919, urmat de o vizită gratuită a muzeului sub ghidarea directorului acestuia.

Alăturat se poate vedea afişul-invitaţie al acestui eveniment.

Toţi pasionaţii de istorie sunt aşteptaţi cu drag şi bineveniţi.

Bogdan Briscu

Grupul de reconstituire istorică din Oradea

“Rongleza” la Wikipedia

Posted on by
3

Reproduc mai jos un mesaj trimis celor de la Wikipedia, pe marginea oportunităţii de a folosi sau nu termenul “troll”:

Wiki.ro nu va scăpa niciodată de dilemele ronglezei atâta timp cât se va afla sub sigla “Wikipedia”, o denumire care nu are nimic românesc în ea. Poate numai un conţinut curat în limba română ar mai putea atenua din influenţa termenului “Wikipedia” asupra conţinutului. Însă mi-e teamă că influenţa este covârşitoare în direcţia inversă. Dacă Wikipedia este acceptat ca titlu pentru o enciclopedie în limba română, atunci, respectând regula precendentului, mai mare va fi probabilitatea ca limbajul folosit în interiorul ei să fie introduse multe neologisme – ceea ce se poate vedea cu ochiul liber. În sens invers, mai greu, chiar deloc. Acest lucru se simte cel mai mult în articole, care folosesc formal limba română, dar care sunt atât de influenţate de limba engleză încât discursul este foarte străin de limba română populară. De observat că proiectul este la rândul lui opera unor oameni, iar de aceşti oameni depinde şi conţinutul efectiv al enciclopediei. Ca şi cum ai traduce un text rusesc din chirilice în caractere latine şi să te aştepţi ca rezultatul să fie inteligibil în limba română.

Mai mult, observând limbajul şi expresiile folosite de membrii comunităţii, unii chiar foarte “experimentaţi”, s-ar lăsa impresia că, fie ei, fie comunitatea, este un mediu ireal, de film american, care abundă de expresii “johnwayniste” sau mai rău, de “rongleza” de tip “messenger”. Chiar şi numai o simplă privire prin istoricul acţiunilor membirlo, arată fără prea multă dificiultate, de unde se trag lipsurile de limbaj din articolele wikipedia care umplu internetul românesc. Astfel, crezul mentorului wikipedia este “Do what you have to do”, comunicarea se face cu “oh, really?”, scuzele se cer cu “sorry”, rugăminţile cu “pls”, greşelile de tipar cu “typo”, aluziile cu “just in case”, rezoluţiile cu “whatever”, explicaţiile “on demand” sau chiar expresii mult mai exotice precum “on the eye of the beholder”. Până şi interjecţiile au devenit “duh”, “huh”, “grr” sau “fluff”. Iar punctul final de pune cu “done”. Şi multe altele. Mai sus am extras numai, cu titlu de exemplu, din modul în care comunică un singur personaj care scrie enciclopedia Wikipedia, unul dintre “bătrânii” de la sfat.

În acest caz, chestiunea “trolling”-ul sau a “trollilor” nici nu mai e o chestiune, este o normalitate aici. Sunt cuvinte care nu au nimic mai deosebit, se găsesc aici ca la ele acasă. Problema ridicată mai sus este una de falsă-pudoare a celor care scriu enciclopedia, adică “până unde suntem dispuşi să întindem coarda ”rongleză” la Wikipedia?” Acum ne facem că trecem de troll – deşi termenul a trecut de mult – dar mai încolo se vor găsi noi şi noi bariere de înfruntat, ceea ce unii o consideră un bine, o evoluţie a limbii, alţii în schimb au mari rezerve, în special în legătură cu aptitudinile culturale ale celor care vorbesc/promovează un asemenea limbaj. Atunci de ce ne-am mira că textele articolelor wikipedia abundă de efective “schingiuiri” ale limbii române, dacă cei care o scriu nu sunt capabili nici să o vorbească cumsecade, darămite să încerce, în mod normal, să o îmbunătăţească? Iar dacă ”trollii” sunt nişte fiinţe a cărăpr definiie deja s-a decis, mai are rost să discutaţi dacă este sau nu este oportun să fie folosit termenul, din moment ce aici avem de-a face cu “Wikipedia” şi nu cu “Enciclopedia virtuală în limba română”? E o dilemă de care nu veţi scăpa prea curând. Mă tem că peste vreo 10 ani, cine nu va fi voit să aibă de-a face cu internetul, dacă va citi Wikipedia “în limba română”, nu va mai înţelege mare lucru din ea.

Ofensivă împotriva Culturii Române
sau impostură?

Posted on by
3

Acest mesaj este un protest împotriva modului în care Ministerul Educaţiei(ME) înţelege să promoveze Cultura Româna în rândul tinerilor, dar şi împotriva celor care ar trebui să aibă o atitudine civică de demascare a afrontului Culturii Române.

Am urmărit de câteva zile evoluţia scandalului noilor subiecte pentru BAC, la proba de Limba şi Literatura Română, propuse de ME. Pentru cine nu este la curent cu scandalul, aici sunt prezentat câteva aspecte. După ce citeşti acel articol, iar mai apoi subiectele incriminate nu poţi decât să spui că acele propuneri ale ME sunt incredibile, iar profesorii de limba română care au imaginat acele bilete sunt nişte impostori.

Dintr-un articol am aflat că Asociaţia Naţională a Profesorilor de Limba şi Literatura Română (ANPRO) susţine că acele subiecte servesc “formării efective a unor adulţi activi şi conştienţi de locul pe care trebuie să îl ocupe într-o Românie a secolului XXI, integrată în UE”. Iată, profesorii de limba română, grupaţi într-o asociaţie, ne-au demonstrat că nu limba şi literatura română îi uneşte, dar atunci ce? De ce se mai numesc dânşii profesori de limba română? Ar trebui întrebată respectiva asociaţie.

Consultarea respectivelor subiecte îmi întăreşte senzaţia că România este precum o barcă în derivă, care se deplasează la voia întâmplării. Am ajuns oare la concluzia că Eminescu, Caragiale, Blaga, Creangă nu sunt demni de ceea ce ne-am învăţat să numim cultura occidentală? Oare am ajuns un popor fără idealuri, dornici de parvenire şi de îmbogăţire fără muncă, doar prin acţiuni oneroase, datorită numelor pomenite mai sus şi a operelor lor? De aceea avem nevoie să studiem intensiv Ghidul cetăţeanului român în UE (biletul 98) la limba şi literatura română?

Cultura unui popor, având ca fundament literatura şi limba celor care formează poporul, înseamnă totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de-a lungul timpului de indivizii care formează acel popor.

Valorile, mesajele transmise de Eminescu (iubirea, dreptatea, demnitatea, imaginarea unui viitor pozitiv, etc), Caragiale (critica aspră a vieţii politice decăzute, umorul ca tehnică de abordare a diferitelor situaţii de viaţă), Blaga (perspectiva filosofică asupra lumii, metode de a înţelege şi cerceta lumea), Creangă (valorile ancestrale, sublinierea importanţei celor 7 ani de-acasă, drumul pe care îl ai de parcurs pentru a ajunge un cetăţean responsabil dintr-un copil, tânăr dezorientat) nu mai sunt necesare românilor? Copiii noştri au internalizat toate aceste aspecte deja, au ajuns la o suficienţă intelectuală? Oare a fi un bun cetăţean european nu este un proces de durată, la care se ajunge prin educaţie îndelungată, prin însuşirea unor valori descoperite în sute de ani, nu prin simpla citire a unui ghid, fie el şi Ghidul cetăţeanului român în UE ?

Ca viitor cetățean european, tânărul român de astăzi nu are nevoie de identitate proprie? Atunci când se va întâlni cu alţi cetăţeni europeni, adolescentul român le va vorbi celorlalţi despre Pactul naţional pentru educaţie, Conferinţa domnului Jonathan Scheele (biletul 97) şi Raportul Tismăneanu (biletul 67), în timp ce adolescentul englez va vorbi despre Shakespeare, cel german despre Kant, iar cel spaniol despre Cervantes?

Prin metodele, cerinţele şi standardele imaginate de guvernanţii noştri, în materie de cultură şi în particular în materie de limba şi literaura română, ne pregătim să devenim idioţi români în UE! Împotriva unor astfel de guvernanţi fie ei de dreapta, stânga, centru, jos sau sus (sau orice altă orientare politică existentă) trebuie să luăm atitudine, să le reamintim că refuzăm să fim nişte oi conduse de ciobani analfabeţi şi impostori.

Oare, în România anului 2008, (dez)integrată în UE, mai avem puterea să ieşim în stradă să protestăm pentru dreptul nostru la cultură şi împotriva îndobitocirii copiilor noştri? BAC-ul se numea cândva examen de maturitate, datorită importanţei lui în formarea unui individ, nu putem să ne batem joc de el şi azi are aceaşi valoare, chiar dacă el se numeşte BAC. Nu avem voie să facem acest lucru dacă dorim ca viitorul României să fie şi cultural. Dacă nu dorim un viitor intelectual, putem să introducem în programă şi nişte subiecte legate de regina porno Alina Plugaru, eventual şi nişte imagini cât mai dezinhibate şi să le comenteze elevii, o ştire de la ora 5 cu un cadavru tranşat şi apoi consumat, etc.

PS: Dacă dorim să punem cruce limbii şi literaturii române şi să formăm “o elită intelectuală autentică”, trebuie să introducem de urgenţă în programa de BAC şi “capodoperele” contemporane, scrise de Cărtărescu, De ce iubim femeile? şi Singur sub duş, scris cu un mare talent de Chişu. Am pregătit şi 2 citate, care pot fi comentate de elevi, pentru a-i scuti pe profesorii, care integrează în UE, de efortul căutării unor pasaje geniale:

  • De ce iubim femeile? “Pentru ca sunt blonde, brune, roscate, dulci, futese, calde, dragălaşe, pentru că au de fiecare dată orgasm. Pentru că dacă n-au orgasm nu îl mimează.“
  • Singur sub duş “Îmi place să simt urina caldă prelingându-se pe picioare, mai ales când e apa mai rece. … Ne mai pişam pe picioare şi din greşeală, când ne tăia în timpul vreunui joc şi nu aveam chef să urcăm până la trei, …, deoarece ne trăgeam puţulica pe crac, pe lângă chiloţi… “

Enciclopedia României şi cartea (II)

Posted on by
Reply

Griselini

Prin urmare, care este terenul comun pe care se poate întâlni Enciclopedia cu nevoile cărţii? Consider că avem în primul rând un scop comun, care este întărirea culturii române. Cred că putem scoate la iveală numeroase subiecte interesante, aspecte interesante despre România, care zac în uitare prin biblioteci sau prin cărţi de valoare care azi nu mai sunt consultate şi nu mai ajung la public. Se pierd informaţii preţioase, aspecte uitate, o diversitate care moare. Putem crea o legătură puternică cu aceste cărţi şi prin intermediul enciclopediei să creăm un efect de bumerang pentru interesul pentru carte. Pentru asta trebuie să le căutăm şi să le semnalăm că există, să le publicizăm. Un bun articol poate fi completat oricând de o bibliografie suplimentară, “recomandată”. Legăturile noastre duc la biblioteci relevante din România (ISBN), pe care publicul cititor să fie îndemnat să le acceseze.

În ceea ce priveşte aspectul proprietar, este limpede că nu urmărim prejudicierea autorilor prin golirea de conţinut a cărţilor scrise de ei. Acest lucru contravine în primul rând legilor şi regulamentelor. Dar chiar şi dacă nu le încalcă, noi putem fi orientaţi pozitiv, spre aducerea la cunoaştere a scriitorului şi a cărţilor sale (mai ales când ele sunt rare, de nişă). Fără să facem publicitate, bineînţeles, dar mai ales fără să substituim articolele noastre unor cărţi. Cititorii noştri trebuie să fie încurajaţi şi stimulaţi să citească mai departe, să cunoască materialul documentar, cărţile care stau în spatele articolelor noastre şi să le caute mai departe. Enciclopedia României are oportunitatea asta, să se plaseze într-un spaţiu privilegiat, între internet şi lumea “pierdută” a cărţilor. Cu acest scop în gând, sunt convins că vom găsi soluţiile cele mai potrivite să transformăm această legătură în realitate.

Enciclopedia României şi cartea (I)

Posted on by
Reply

În urma unei discuţii cu Alex, am căzut amândoi de acord că ar trebui să clarificăm un aspect esenţial al proiectului, legat de atitudinea pe care o adoptă faţă de cartea scrisă (dar mai în general faţă de munca intelectuală transpusă pe hârtie – pentru că e vorba nu doar de cărţi, ci şi de periodice, reviste, etc.). Am să mă refer, pentru simplitate, doar la “carte”, cu acest înţeles mai larg. Iar mai jos voi prezenta un ansamblu de idei proprii, o opinie nu necesar general-valabilă.

În primul rând nu putem vorbi despre o atitudine fără să luăm în considerare faptul că orice lucrare scrisă împreună cu autorul ei, trebuie respectată ca atare pentru drepturile de autor. Enciclopedia României are la baza ei principiul respectării drepturilor de autor, fără de care, disertaţia de faţă ar fi lipsită de sens. Pornind de la această premisă, cred că este oportun să luăm în calcul câteva „realităţi” contemporane cu care trebuie să ne confruntăm: mutarea masivă a resurselor umane din lumea „reală”, palpabilă, în lumea digitală a calculatorelor şi a internetului; mutarea efectivă a centrului de atenţie de la activităţile „tradiţionale”, la cele din lumea digitală şi nu în ultimul rând, competiţia acerbă care se duce pe modelarea viitorului internetului, perceput ca spaţiu în care, în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat, aproape toată umanitatea va urma să se desfăşoare. Din acest punct de vedere cred că suntem în mijlocul unui proces de proporţii care va răsturna (şi deja răstoarnă) cele mai multe din fundamentele activităţii umane.

În acest peisaj prezentat intenţionat uşor apocaliptic, cartea în sine se găseşte în evidentă criză de identitate. Ea nu-şi mai găseşte locul în societate nu pentru că nu ar fi utilă sau de actualitate, ci pentru că nu mai există timp de ea şi ea nu mai joacă un rol atât de important în ocuparea timpului omului modern. Din nefericire pentru noi toţi, pentru că apar cărţi tot mai bune, în special în România, care, ieşită de sub comunism, are nevoie să recupereze şi să refacă multe piese de puzzle din societatea românească. Şi cu toate acestea, statisticile sunt clare: cititorii de carte sunt tot mai puţini, numărul de persoane care accesează bibliotecile publice este în scădere.

(va urma)