Explorările enciclopedice de până acum referitoare la ţara noastră, ne-au pus nu de puţine ori în faţa unor goluri enciclopedice inexplicabile în diferite domenii. Ne referim la cantitatea şi diversitatea de subiecte din fiecare domeniu, epocă sau zonă aparte. Excludem spre exemplu istoria, unde se inţelege că foarte multe rămân încă de cercetat, dar care este relativ bine acoperită în ceea ce priveşte “subiectele” (deşi vedem şi aici o concentrare în jurul istoriei politice, mai puţin în jurul celei sociale).

Rând pe rând am constatat că există sectoare unde subiectele enciclopedice sunt f.puţin acoperite, cum ar fi cel al ştiinţelor sociale, iar acolo unde ele există, sunt favorizate anumite teme faţă de altele. Una din primele explicaţii care ne vine în minte este cenzura ideologică comunistă, cu “priorităţile” ei pentru ştiinţe exacte sau literatură, ceea ce ar constitui o primă explicaţie pentru concentraţia mare de subiecte în domenii precum fizica, geografia, literatura şi absenţa altora din alte domenii.

Am considerat că explorând bibliografia anterioară perioadei comuniste, vom descoperi totuşi o expunere mai detaliată, că vom descoperi cu mai multă uşurinţă o diversitate mai mare a subiectelor enciclopedice. Dar nu a fost deloc să fie aşa. Cu mici excepţii, aceeaşi concentraţie de subiecte în anumite domenii “favorizate”, se regăseşte şi înainte de perioada comunistă (luăm spre exemplu indexul de subiecte al enciclopediilor interbelice). Acolo unde căutarea amănunţită scoate la iveală persoane, idei, lucruri sau fapte negăsite în cultura de masă, ele apar de-a dreptul exotice, dar paradoxal, nu lipsite de importanţă. Toate acestea ne fac să credem că altundeva stau cauzele acestor goluri enciclopedice.

Pentru noi fenomenul este interesant de analizat, mai ales în ipoteza că aceeaşi stare de fapt se regăseşte şi în prezent, se perpetuează, pentru că experienţa trecută ne împinge în această direcţie. Implicit Enciclopedia României ar risca să devină, fără voia ei, un alt mijloc prin care să se transmită o stare de fapt pe care nu şi-o poate explica şi pe care nici nu ştie cum s-o rezolve. Percepem totuşi o sete de schimbare, de nou, de subiecte “interesante” in dicţionarele de după 90, dar acestea suferă la rândul lor de lipsa surselor accesibile şi se pierd invariabil în aceeaşi structură deja bine cunoscută.

Fără a avea pretenţia de a fi găsit un “adevăr”, intuim că aceste goluri se datorează unor cauze de ansamblu ale culturii române – pe care nu pretindem să o putem analiza exhaustiv – dar pe care le putem bănui pornind de la constatarea de fapt a unor determinate lipsuri. Mai exact, am constatat că enciclopedismul este puternic afectat de viziunea romantică a culturii care s-a perpetuat (şi încă se mai perpetuează?) până acum, în detrimentul unei culturi “burgheze”, cu tot ce presupune ea. In cazul dicţionarelor sau enciclopediilor, unde  selecţia subiectelor este imperioasă, aceste lipsuri se văd cu atât mai dramatic. Cu alte cuvinte, ori eşti Alecsandri, ori eşti Brătianu, altfel n-ai noroc să intri în rândul subiectelor care ajung in paginile enciclopediei, pe raftul bibliotecii din casă si in fine, in cultura populară.

E adevărat că sub comunism are loc o recuperare de proporţii, dar aceasta necesită astăzi o descifrare, care nu întotdeauna este accesibilă. Vedem însa că marile lipsuri se concentrează în mai multe domenii ale ştiinţelor sociale (mă gândesc în special la economie) acolo unde – credem noi – era percepută ca dominantă “burghezia”. Este interesant de văzut că vom găsi ample tratări ale unor poeţi mediocri, prezenţi în toate dicţionarele sau enciclopediile române, dar nu vom găsi mai nimic despre, să zicem, “Banca Românească”, o instituţie de extremă importanţă care a stat la baza emancipării economice a ţării noastre. Vom citi peste tot despre “junimism”, dar nimic despre mişcarea feministă. Găsim prin dicţionare o miriadă de politicieni de toate orientările, dar mai nimic despre “burghezii” oameni de afaceri care au stat la baza economiei naţionale, cu toate realizările (sau nerealizările) lor. Gastronomia spre exemplu nu face niciodată cultură, dovadă că nicăieri într-un dicţionar-enciclopedie nu ne regăsim produsele tradiţionale, deşi azi apare tot mai clar că ele trebuie recuperate. Arhitectura e teoretică, niciodată istorică, prin urmare nu găsim decât vagi frânturi disparate despre clădirile care azi ne înconjoară. Instituţiile sunt mai totdeauna politice sau culturale, rareori îşi fac loc printre ele cele sociale. Satul românesc apare menţionat doar atunci când acolo s-a născut un mare scriitor sau politician, sau dacă a fost idealizat de vreun poet, dar niciodată nu face istorie, cu atât mai mult “cultură”. Sportul este de domeniul strict al prezentului, este oarecum “vulgar”, de aceea cultura îl ignoră aproape complet. Iar exemplele pot continua în nenumărate alte domenii. Concepţia modernă ne obligă să ne revizuim atitudinea “erudită”, “superioară”, a ceea ce înţelegem prin cultură şi să recuperăm acea latură “burgheză” sau mai bine zis “neromantică” a culturii noastre din toate timpurile.

Posibil una dintre cele mai mari bariere care stau in calea accesului publicului roman la informatie este limba de lemn, o adevarata plaga care afecteaza comunicarea intre romani. Cand comunicarea are loc intre interlocutori care se cunosc, ea este evident personala si pe un limbaj simplificat, de foarte multe ori derizoriu. Dar cand vine vorba despre chestiunile “serioase”, atunci logic ar fi sa se adopte un limbaj mai elevat, dar coerent, eficace. Din pacate “elevat” este un atribut cu conotatii – culmea – negative, care vine dintr-o epoca in care exprimarea era puternic limitata, cand a fi “intelectual” era un adevarat pacat social. In aceeasi epoca s-a nascut “limba de lemn”, care a devenit un adevarat stil, care ne omoara si azi, ne blocheaza comunicarea eficienta, ne indeparteaza de esenta ideilor, ne dezumanizeza intr-un fel.

Pornind de la aceste premise schitate destul de sumar, cred ca Enciclopedia Romaniei trebuie sa ia in considerare amenintarea care o paste cu fiecare nou articol: aceea de a-si pierde concentrarea si de a se lasa “dusa de val” pe panta limbajului de lemn. Caci insasi scopul Enciclopediei este sa aduca noutate si  prospetime in peisajul enciclopedic, fara sa faca rabat de la calitate, de la o documentare riguroasa. Pentru colectivul nostru destul de limitat, este o misiune destul de grea. Sa prezentam subiecte din cele mai diverse intr-un limbaj prietenos fara sa fie derizoriu, conchis, dar nu de nepatruns, captivant, dar fara sa fie exagerat, este o misiune in plus fata de cea pe care ne-am asumat-o.

Cu acest gand in minte putem sa ne imbunatatim pe noi insine, sa ne atingem scopul mai eficace, sa obtinem o comunicare eficace, sa apropiem publicul fata de proiect si nu in ultimul rand sa aducem prin proiectul nostru acel strop de prospetime atat de necesar.

(foto: Ţăran român din Caraş, de Virgil Birou, cca.1936)

Domnul Simion Meda ne-a trimis un pasaj extrem de interesant din lucrarea lui Francesco Griselini, Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei, publicată la 1780. Intr-una dintre scrisorile care compun această lucrare, Griselini face o descriere a românilor bănăţeni. Iată ce scria Griselini la acea vreme, după cum ne-a semnalat domnul Meda:

Generalului Mercy i-a fost prezentat un român din districtul Caransebeşului, pe nume ”Iancu Cuvin”, în vârstă de 172 de ani şi soţia sa, ”Sara”, de 164 de ani. Ei au fost căsătoriţi vreme de 147 de ani şi au murit în 1728. Generalul a pus să fie pictaţi şi a trimis apoi tabloul împăratului Carol al VI-lea, care l-a expus în galeria sa de pictură de la Viena.

Aş adăuga şi paragraful anterior:

Românii procreează mulţi copii şi ajung, în genere, la o vârstă foarte înaintată. Aceasta se poate observa mai cu seamă în ţinuturile de munte. Poţi întâlni familii în care trăiesc moşnegi de peste o sută de ani, înconjuraţi de fiii, nepoţii şi strănepoţii lor.