Viitorul proiectului Enciclopedia României

De la lansarea Enciclopediei României au trecut 8 luni, am reuşit să conturăm 847 de articole, unele complete, altele vor fi complete în viitor. Până în prezent, suntem mulţumiţi de evoluţia proiectului. Dar inevitabil, la un moment dat, apare întrebarea ce vom face pe viitor? După o analiză a faptelor şi o înţelegere tacită între cei care contribuie la acest proiect, am identificat o strategie de dezvoltare pentru viitor. Am ales calea evenimentelor.

Firul roşu, pe care vom încerca să-l urmărim în perioada care va veni, este dezvoltarea enciclopediei prin scrierea unor articole care să acopere principalele evenimente (aniversări) legate de România. Pe scurt, prin acest concept, vom încerca să răspundem nevoilor punctuale de informare, să fim la zi cu ce ar putea interesa un internaut român la un moment dat, relaţionat de evenimentele care sunt celebrate în România.

80 de ani de radio şi radiofonie românească

Startul acestui nou mod de abordare a domeniului România – scopul proiectului, este mini-proiectul 80 de ani de radio şi radiofonie românească. Pagina acestui proiect poate fi accesată aici, Portal:Radio.  Din practică am observat că atacând subiecte largi, ca acesta al radiofoniei, nu acoperim doar un simplu subiect, ci o întreagă perioadă din istoria şi cultura României. Totodată putem scoate la lumină informaţii inedite despre România, precum şi figuri proeminente care au contribuit la dezvoltarea unui subiect, în particular şi la dezvoltarea României, în general.

Următorul mare subiect, care merită atenţia noastră, este 90 de ani de la Marea Unire, pagina proiectului fiind, Proiect:Marea Unire. Spun merită atenţia nostră, pentru că mi-e greu de crezut că vom face o acoperire perfectă a subiectului, într-un scurt timp şi cu resursele umane pe care le avem. Dacă tot am ajuns în acest punct, menţionăm că aşteptăm colaboratori, mai ales la acest proiect de larg interes şi de mare însemnătate pentru orice român. Doritorii pot consulta pagina de contact.

Pentru anul ce urmează, ar putea fi pe lista celebrărilor 20 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989 şi … altele. Cu siguranţă se împlinesc ceva ani de la alte evenimente importante pentru România.

În final nu ne rămâne decât să urăm la mai mulţi ani de radiofonie Societăţii Române de Radiodifuziune şi să celebrăm împreună 90 de ani de activitate sau chiar 100…

2 thoughts on “Viitorul proiectului Enciclopedia României

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>