Se pune la noi problema distincţiei dintre subiectul “sat” şi subiectul “comună”. Care este subiectul de abordat? Scriem un articol despre o comună formată poate din 10 sate, sau scriem 10 articole despre cele 10 sate componente? Vreau să fac câteva consideraţii pe seama acesti dileme, care este mai dificil de pătruns decât ar părea, dar nu imposibil. Teoretic, subiectul “sat” şi subiectul “comună” sunt două lucruri distincte, unul fiind localitatea propriu-zisă, delimitată într-un spaţiu, cu o populaţie proprie, cu o istorie şi caracteristici socio-culturale distincte. “Comuna” este în schimb similară “judeţului”, fiind o delimitare administrativă, o organizaţie de mai multe sate administrate în comun, în cadrul sistemului administrativ al statului român. Dar distincţia teoretică, transpusă în practică, este mult mai puţin clară. În multe cazuri, comuna a fost tratată cu mai multă importanţă decât satele componente, nu doar de către stat cât şi de intelectualitatea română. Aici există o problemă, iar premisa de la care plec este că ceea ce se percepe astăzi despre satul românesc, despre rolul lui în spaţiu şi timp, este o consecinţă directă a 50 de ani de luptă crâncenă pentru distrugerea memoriei satului românesc precum şi lichidarea lui fizică, politică de stat a României comuniste. Faptul că noi, tineri fiind, prea puţine ştim despre satele noastre, este o consecinţă a acestui fapt. Pe enciclopedie, ne confruntăm cu situaţia în care ştim despre existenţa satelor româneşti, ştim câte sunt, din ce comune fac parte, dar nu avem aproape deloc acces la informaţii despre ele. Dacă unele sate s-au impus pe plan naţional prin particularităţile lor (Cine nu cunoaşte satul Săpânţa spre exemplu, dar câţi stiu spre exemplu că satul Carani din judeţul Timis a fost infiinţat de colonişti italieni?), altele sunt necunoscute publicului larg. Mai mult, populaţia multora din sate, cu excepţia poate a bătrânilor, nu mai ştie istoria propriului lor sat, nu cunoaşte spre exemplu care este semnificaţia ruinelor din hotarul satului, pe care le-a considerat doar o adunătură de pietre, când ar trebui să ştie că sunt ruinele vreunei aşezări daco-romane. Alţii poate nu mai ştiu că în satul lor se făcea vreun fel de brânză unic poate în lume. Mai mult, câţi dintre orăşenii României, fii ai satelor, urbanizaţi împreună cu familiile lor în cartierele de blocuri, mai cunosc istoria locurilor unde s-au născut ei, părinţii sau strămoşii lor?
Aici intervine oarecum, un rol posibil pe care Enciclopedia României îl poate juca. În primul rând pentru că spaţiul virtual ne permite să scriem articole despre toate satele din România, în al doilea rând, pentru că acum avem posibilitatea de a căuta prin toate bibliotecile ţării şi eventual de a scoate la iveală şi de a centraliza informaţii despre satele româneşti.
Revenind la distincţia dintre “sat” şi “comună”, cu timpul va trebui să fim atenţi, pentru că situaţia administrativă abia a început să se mobilizeze, în următorii ani comunele fiind aşteptate să devină tot mai numeroase (vedeţi spre exemplu studiul: Organizarea spaţiului geografic în Banat). Tendinţa este ca fiecare sat important să devină cât mai independet, să îşi reînvie imaginea şi propria individualitate, să poată gestiona singur propriul patrimoniu, să se gospodărească direct şi mai ales, să scape de limitele impuse în perioada comunistă pe criterii nedemocratice.
Un exemplu, comuniştii spărgeau unitatea unei comune unde locuia o minoritate, atribuind satele componente comunelor vecine, româneşti, iar prin intermediul maşinii birocratice puneau în genunchi unitatea unor comunităţi seculare. Sau dacă un sat avea o bogăţie, el era apoi dat în administrarea unei comune învecinate, cu mai puţine resurse, pentru a fi condus de oameni care nu aveau niciun interes să menţină caracteristicile acelui sat. Nu întâmplător, o mulţime de sate ignoră autoritatea comunei întrucât fondurile ajung doar la centrul de comună iar satele aparţinătoare de cele mai multe ori contribuie cu bani la buget dar nu se aleg cu nimic. Comunele noastre, multe dintre ele de creaţie comunistă, tind să minimalizeze importanţa satelor (politica comunistă era de a desfiinţa complet satul românesc şi de a urbaniza complet ţara). Acum are loc un reviriment al identităţii locale. În trecutul pre-comunist, “comună” era identic cu “sat”, o comună fiind de fapt o localitate, nu neapărat o unitate administrativă formată din mai multe sate. Fiecare sat din România are o individualitate proprie, o istorie şi un loc propriu în timp şi spaţiu, la fel ca oriunde în lume. “Comuna”, în înţelesul ei birocratic, şterge aceste trăsături şi le uniformizează. Din cauza asta eu am fost din totdeauna pentru individualizarea satelor pe enciclopedie, prin acordarea importanţei datorate lor şi nu prin emfatizarea unităţii administrative cu numele “comună”, în detrimentul identităţii satelor componente. Tehnic, asta se face prin scrierea unui articol individual pentru fiecare sat în parte. Credeţi-mă, există suficient material (şi în prezent se scriu o sumedenie de monografii) pentru a putea individualiza absolut fiecare sat din România, chiar şi cele mai mici sau cele dispărute. Problema este că noi nu suntem obişnuiţi să vedem drept importante satele, pentru că percepţia noastră este rezultatul unei politicii comuniste de urbanizare forţată şi distrugere a satului românesc, de unde şi lipsa de informaţii. Noi putem depăşi prejudecăţile astea. Este de ajuns numai să vă uitaţi prin monografii săteşti să vedeţi cât de limitat este să nu avem habar despre locuri foarte apropiate de noi toţi, locuri care au făcut istorie, care ascund atâtea bogăţii.
Problemele legate de administrarea comunelor sunt încă destul de mari în România. Ar trebui ca în următorii ani multe dintre comune să se reorganizeze pentru ca fondurile să fie utilizate în mod echitabil. Există cazuri în care unii primari fac foarte puțin pentru satele mici din comună, deoarece voturile pe care le primesc din acele localități sunt atât de puține încât nu influențează rezultatul final. Oamenii care locuiesc în sate mici, unde nu s-a investit nimic în ultimii ani ar trebui să se gândească serios la reorganizarea comunei.
Multe dintre monografiile cu titluri de tipul Monografia comunei X pomenesc doar în câteva rânduri despre satele din componența comunei, dar eu sper că pe viitor vor apărea monografii ale satelor care vor cuprinde mai multe informații despre istoria locală.
In studiul pe care l-am citat mai sus este vorba si despre necesitatea unor sate mici de a se comasa in comune, deoarece le este imposibil singure sa faca fata administrativ, sa se modernizeze, sa acceseze fonduri europene, etc. In acelasi timp, multe comune sunt mentinute artificial, satul resedinta fiind cel care beneficiaza cel mai mult.
Din punct de vedere al monografiilor asa-zis de comune, e adevarat ca nu se mentioneaza mai nimic de celelalte sate componente, ele fiind de fapt monografii ale satului-resedinta. Din punctul asta de vedere, ele sunt gresit numite “monografia comunei”. Exista insa si monografii de comune care aloca spatiu mai mult satelor componente, insa tor satul resedinta de comuna este cel mai bine descris. Asta este un mare pacat, se pierde foarte multa informatie, multa diversitate.
Interesanta perspectiva expusa de tine. Singura parte pe care nu o impartasesc in totalitate este problema comunista. Eu nu cred ca din cauza comunismului stam prost la capitolul informatii despre satele din Romania.
Eu cred ca vina este a indivizilor din respectiva comunitate care ori nu pretuiesc locurile natale ori doresc sa uite de unde au plecat. Cati indivizi din provincie au migrat catre orasele mari ca Bucuresti, unde s-au capatuit? Cati din ei sunt dornici sa “promoveze” imaginea locurilor din care au plecat? Ok, pot accepta ca inainte de boom-ul informatic era dificil de expus parti din istoria locala, ca doar nu fiecare om are capacitatea de a scrie o carte si de a o publica, dar astazi e mai usor sa gasesti un colt pe internet unde sa publici cateva aspecte despre o comunitate locala. Dar vezi tu o dorinta mare a indivizilor de a se implica in asa ceva?
Legat de comunism, paradoxal este ca injuram comunismul, dar cam 70-80% din bibliografia noastra e din perioada comunista. Asa ca in opinia mea nu putem injura comunismul decat atunci cand vom face mai mult decat au facut ei. Din pacate anii trec (de 20 de ani am scapat de comunism, aproape jumate din perioada cat a poposit comunismul pe la noi) si observ ca se face din ce in ce mai putin pentru istoria si identitatea noastra, mult mai putin decat putinul care se facea in comunism.
Rezolvarea personala a dilemei despre care faceti vorbire a fost trecerea in plan secundar a entitatilor administative sat/comuna si abordarea din prisma delimitarilor etnografice. Se poate intampla ca un sat sa apartina altei mini-zone etnografice decat centrul de comuna sau se intampla ca un sat sa constituie o mini-zona etnografica in sine.
Azi se scriu monografii ale unei comune sau a alteia pentru ca primaria comunei respective sponsorizeaza sau comanda o astfel de monografie. Mai sunt si multi entuziasti care realizează astfel de monografii. Am rasfoit o duzina de astfel de monografii comunale, cele mai multe – nefericite. Lipseste un program national viabil. Cine ar trebui sa actioneze? Din pacate, Centrele Judetene de Conservare si Promovare a Culturii Traditionale – cu foarte putine exceptii – nu sunt in stare sa organizeze realizarea de monografii locale, intr-un efort sistematizator si integrator cum se vrea al dvs.
Asta, vizavi de comentariile anterioare: Centrele Judetene de Cultura Traditionala au mostenit de la Casele de Creatie Populara “comuniste” arhive pe care nu sunt in stare sa le gestioneze, darmite sa le mai… sporească. Subscriu la concluzia admin ca se face mult mai putin decat putinul care se facea in urma cu 20 de ani.
Bună Tavi! Mi s-a părut foarte interesant comentariul tău de mai sus. Eu cred că România ar avea foarte mult de câștigat, dacă ar exista monografii pentru fiecare sat. Nu ar fi un lucru imposibil de realizat, dacă la nivelul consiliilor județene și al primăriilor ar exista o inițiativă.
Centrele Județene de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale sunt sigură că nu au fonduri suficiente pentru un efort de o asemenea amploare. Ar fi nevoie de oameni care să fie dispuși să răscolească arhive prăfuite pentru a scoate la lumină informații despre istoricul locurilor și, chiar dacă s-ar găsi câțiva voluntari în fiecare județ, ar fi nevoie de oameni care să fie plătiți pentru a se putea deplasa din sat în sat.
Un lucru pozitiv pe care l-am remarcat în luna curentă este apariția mai multor siteuri oficiale ale primăriilor unde poți afla mai multe lucruri despre satele componente.
Multumesc, Emilia. Sigur ca Romania ar avea enorm de mult de castigat. Imi imaginez aceste monografii ca facand parte dintr-un proiect integrator, cum spuneam. Nu facut dupa capul fiecaruia, ci urmarindu-se niste linii clare, uniforme pe cat posibil. Si, neaparat, cu rezumate extinse in limbi de circulatie. Apoi, sus pe net cu tot materialul. Ce castig de cunoastere si de imagine!
Centrele nu au bani pentru asa ceva? Daca nu au, ori e pentru ca se ocupa de altceva decat cultura traditionala, ori ca nu pricep ce inseamna asta, ori pentru ca nu au manageriat competent. Plus de asta, nu cred ca nu ar exista dispozitie, iar apoi contaminare, la nivel de primarii si de firme loco pentru sponsorizarea partiala a unei atari initiative. Pana la urma, un proiect national ar rezolva situatia, costurile nu sunt atat de fantastice, care Consiliu Judetean nu ar gasi pana la urma fonduri pentru un proiect national bine articulat?
Salut Tavi! Mulţumim de comentarii. Sigur că noi nu avem nici competenţele nici resursele pentru a ne ocupa de un proiect de asemenea natură. Problema ridicată de mine s-a referit la articolele pe care noi ne propunem să le scriem despre satele româneşti. În multe cazuri, ele sunt probabil prima tratare – chiar dacă sumară – dedicată exclusiv unor aşezămint care poate nu depăşesc câteva sute de suflete. Ceea ce putem să sperăm noi să facem, este să trezim interesul pentru aceste subiecte şi să oferim atâtea informaţii cât putem strânge noi, dedicate lor.
Referitor la studiile monografice realizate până acum, este adevărat că în perioada comunistă s-au făcut studii etnografice, etimologice, toponimice, geografice, etc. extrem de pertinente, pe regiuni. Însă nu este adevărat că s-a făcut mai mult decât după comunism, pentru învierea comunităţilor locale, în speţă, prin efectuarea de studii monografice pe localităţi.
Conform cu bazle de date al bibliotecilor publice, după care am încerat să efectuăm o proprie bază de date de monografii locale din toată ţara, majoritatea acstor lucrări rezultă a fi scrise după 1989, o parte mai mică înainte de 1945 (mai ales în prioada avântului cercetării monografice şi sociologice din anii 30-40, sub îndrumarea lui D.Gusti) şi foarte puţine în perioada comunistă. Această lipsă ar părea inexplicabilă dacă ne gândim că, într-adevăr, în prioada comunistă s-au efectuat studii temeinice pe satul românesc, dar se explică perfect prin politica statului român comunist de distrugere a satului românesc (şi asta nu e părerea mea personală, este concluzia trasă de istorici precum Giurescu sau Gallagher, spre exemplu).
Revenind la ale noastre, în lipsa unui progam naţional bine articulat, noi putem face un puţin care să colmateze lipsa de informaţie şi de interes, dar care să constituie mai departe, dacă nu o bază ştiinţifică, cel puţin un stimul al interesului pentru satul românesc. Există totuşi un reviriment, după cum o demonstrează apariţia a numeroase monografii în ultimii ani (poate nu suficiente, dar un bun început), dar şi a unor ghiduri de scriere a monografiilor, precum cel scris de istoricul Ioan Haţegan pentru zona Banatului sau cele scrise de şcoala monografică a lui Dimitrie Gusti, care sunt chiar şi astăzi valabile. Rolul nostru nu poat fi acela de a scrie monografiile, ci doar acela de a scrie enciclopdia, în stil sintetic, bazat pe monografii deja crise. În tot acest demers, noi avem nevoie de cât mai mult ajutor, pentru că este o chestiune de interes foarte larg şi de aceea sper să ni se alăture cât mai mulţi pasionaţi. Ne-ar face mare plăcere dacă ai vrea să te alături colectivului nostru.
Multumesc de invitatie, voi actiona in consecinta.
Știați că în România există o comună care are în total 96 de locuitori? Comuna Brebu Nou este formată din două sate, are un primar care face parte din Forumul Democrat al Germanilor din România și se află în județul Caraș-Severin.
Bun si…. cu satul romanesc cum romane daca toate satele se fac comune, multe comune devin orase …si tot asa, iaca progresul. Taranii nostri unde mai sunt?