Prin urmare, care este terenul comun pe care se poate întâlni Enciclopedia cu nevoile cărţii? Consider că avem în primul rând un scop comun, care este întărirea culturii române. Cred că putem scoate la iveală numeroase subiecte interesante, aspecte interesante despre România, care zac în uitare prin biblioteci sau prin cărţi de valoare care azi nu mai sunt consultate şi nu mai ajung la public. Se pierd informaţii preţioase, aspecte uitate, o diversitate care moare. Putem crea o legătură puternică cu aceste cărţi şi prin intermediul enciclopediei să creăm un efect de bumerang pentru interesul pentru carte. Pentru asta trebuie să le căutăm şi să le semnalăm că există, să le publicizăm. Un bun articol poate fi completat oricând de o bibliografie suplimentară, “recomandată”. Legăturile noastre duc la biblioteci relevante din România (ISBN), pe care publicul cititor să fie îndemnat să le acceseze.

În ceea ce priveşte aspectul proprietar, este limpede că nu urmărim prejudicierea autorilor prin golirea de conţinut a cărţilor scrise de ei. Acest lucru contravine în primul rând legilor şi regulamentelor. Dar chiar şi dacă nu le încalcă, noi putem fi orientaţi pozitiv, spre aducerea la cunoaştere a scriitorului şi a cărţilor sale (mai ales când ele sunt rare, de nişă). Fără să facem publicitate, bineînţeles, dar mai ales fără să substituim articolele noastre unor cărţi. Cititorii noştri trebuie să fie încurajaţi şi stimulaţi să citească mai departe, să cunoască materialul documentar, cărţile care stau în spatele articolelor noastre şi să le caute mai departe. Enciclopedia României are oportunitatea asta, să se plaseze într-un spaţiu privilegiat, între internet şi lumea “pierdută” a cărţilor. Cu acest scop în gând, sunt convins că vom găsi soluţiile cele mai potrivite să transformăm această legătură în realitate.